„Bucuria regionalizării”?

Un oarecare domn, pre numele său Radu Barna, fiind se pare chiar lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, dar și „expert în politică regională pe lângă Comisia Europeană (DG Regio, Unit D2)”, își începe un articol în mod abrupt:

„Regionalizarea ar trebui să fie o bucurie – descentralizarea unui stat prea închistat, prea centralizat și prea omniprezent, ar putea fi ocazia unei noi relații a puterii cu cetățenii, iar nașterea unor regiuni (mai) autonome ar putea crea o nouă dinamică a dezvoltării întregii țări. Împărțirea puterii pe mai multe nivele este garantul democrației și factorul de eficiență economică, datorită apropierii deciziei de cetățean și a stimulării competiției interregionale.”

Acest stil entuziast-proletar de așteptare a unei lumi ideale, care iată, e la doi pași și doar blocarea regionalizării o împiedică să fie, ar părea să țină de epoci revolute. Din păcate, iată că nu-i așa. Stăpânii Lumii găsesc permanent oameni-instrument care, cu sau fără bună știință, le slujesc țelurile de instaurare a unei Noi Ordini Mondiale. Deși cunoscut de mii de ani, principiul „împarte și stăpânește” este aplicat consecvent și în zilele noastre. A se vedea – spre exemplu – bătăliile și disputele ce au loc pentru nominalizarea unuia sau altuia dintre municipiile reședință de judeș ca și capitale ale unor viitoare regiuni! Din păcate, aceste lupte fratricide sunt promovate cu un entuziasm demn de o cauză bună (nu mai bună!), de către chiar așa-numiții formatori de opinie, ca să nu mai vorbim de politicieni, care-și urmează agenda proprie…

Cei ce nu înțeleg pericolul regionalizării țării ar trebui să se informeze! Poate că o sursă utilă de informații ar fi aici.

Chiar în filmul „Cultura în declin” se face afirmația că de fapt popoarele, după ce au fost chemate la vot, nu mai au nici un cuvânt de spus în luarea unor decizii majore în ceea ce privește modul lor de viață. Aleșii fac ce le trece prin cap, sau fac ceea ce le cântă cei de deasupra lor (FMI, UE, Banca Mondială, Clubul Bilderberg, Masoneria și lista ar putea continua, de aceea, e bună sintagma „stăpânii lumii”).

Doar conștientizarea pericolelor și luarea unei atitudini poate opri punerea în practică a unor decizii luate împotriva intereselor popoarelor!

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: