Cursul scurt de terorism nuclear

Aceasta este o serie de articole greu de acceptat. Am pornit de la cele afirmate de Daniel Estulin în cartea Stăpânii din umbră.

Așa cum afirmă și autorul, – un cunoscut ziarist de investigație -, datorită propagandei inumane la care suntem cu toții supuși clipă de clipă pe canalele media oficiale (unele chiar oficioase), simpla prezentare a datelor și dovezilor ar putea să fie insuficientă. Salvarea vine de la capacitatea specific umană de a raționa și de a putea face apel la o logică elementară, similară cu aceea a lui „doi plus doi fac patru”. Iar dacă răspunsul nu este patru, atunci problema este în mintea noastră care refuză să accepte realitatea. O realitate dură, urâtă, omul preferând de cele mai multe ori „să-și trăiască viața” să accepte lumea paralelă realității, o lume de oglinzi și fum în care suntem îndrumați să ne refugiem, lăsându-i pe cei ce vor să ne fie stâpâni să-și facă jocurile murdare.

Daniel Estulin ne spune:

… într-o societate democrată, guvernul are obligația de a avea grijă de cetățeni și de a-i proteja împotriva tuturor dușmanilor, reali sau imaginari. Oamenii care ar trebui să ne protejeze sunt numiți ELITĂ. Iar din această elită fac parte guvernul, agențiile de informații, armata, justiția. În interiorul elitei conducătoare, există o altă „elită”.

Această „altă elită” este definită astfel de către Gene Wheaton, investigator criminalist în armata SUA: „O elită clandestină, o grupare foarte secretă. CIA și DIA nu sunt decât paratrăsnetul pentru cei care controlează în realitate lucrurile.” Aceste grupuri conspirative au fost implicate de-a lungul deceniilor în sumedenii de acțiuni, de la contrabanda cu droguri și arme, până la asasinate, războaie secrete și terorism. Deși (culmea!) oficial, multe dintre aceste acțiuni sunt mascate sub sloganul „luptei împotriva terorismului”! Acest terorism este motivat doar de dorința de putere și de lăcomie, având drept țintă pe oricine nu este dispus să urmeze linia trasată de elite.

Politicienii dintr-o țară precum România nu sunt decât unelte, păpuși în mâinile păpușarilor. Mai trebui dovedit asta în condițiile în care Băsescu a rămas la Cotroceni împotriva voinței a milioane de oameni?

Cei numiți generic „Guvernul din umbră”, „Guvernul paralel”, „Întreprinderea”, „Caracatița” sau cum altfel li s-ar mai spune se ascund cu grijă în spatele unor liste cu interminabile titluri și responsabilități oficiale, ei cățărându-se sau fiind împinși, de obicei, în punctele cheie ale guvernelor naționale sau ale organizațiilor internaționale.

Așadar, vom vorbi despre armele de distrugere în masă: arme atomice, nucleare, minibombe nucleare. La fel ca majoritatea oamenilor, până să citesc această carte credeam și eu că bombele nucleare sunt lucruri tabu, păstrate cu grijă și că încet-încet ele vor dispărea, tocmai datorită potențialului imens de distrugere. N-am luat nicicum în considerare un fenomen vizibil cu ochiul liber în ultimii 30 de ani: miniaturizarea! Spre exemplu, am văzut cum calculatoarele și-au redus dimensiunile de la cele create inițial, care ocupau o hală imensă, la actualele laptop-uri, tablete, și chiar telefoane! Și asta în paralel cu creșterea exponențială a puterii de calcul! Ei bine, ar fi trebuit să-mi imaginez că și în acest domeniu al armelor de distrugere în masă s-au făcut pași similari, știut fiind faptul că, din păcate, industria militară se dezvoltă mai întâi!

Vom vorbi deci despre următoarele evenimente:

În treacăt vom mai pomeni și despre alte evenimente care pot fi lesne încadrate în seria evenimentelor legate de terorismul nuclear.

Iată câteva elemente referitoare la explozii „mininucleare”:

  1. Există „minibombe nucleare”.
  2. Despre aceste „minibombe nucleare” se afirmă „confidențial” că ar aparține unor organizații teroriste și, aproape invariabil, unor organizații „musulmane”.
  3. Aceste „organizații teroriste” nu ezită să folosească „minibombele nucleare” împotriva unei game largi de ținte, în majoritate civile.
  4. „Minibombele nucleare” produc explozii neobișnuit de puternice, echivalente cu cantități imense de TNT (trinitrotoluen) sau cu alți explozibili convenționali, care abia dacă ar încăpea într-un camion de dimensiuni foarte mari, nicidecum într-un autoturism.
  5. „Minibombele nucleare” sunt ascunse de obicei în sistemul de canalizare pentru a reduce la minim fulgerul nuclear inițial, dar și restul celorlalți factori distructivi cunoscuți și clar vizibili ai unei explozii atomice tipice, cum ar fi unda de șoc, radiațiile termice și radiațiile penetrante; dar, deoarece „minibombele nucleare” explodează în subteran, ele dislocă totdeauna cantități mari de pământ, producând cratere care nu sunt în nici un caz specifice unei explozii declanșate la nivelul solului, așa cum ar fi cazul detonării unei mașini-capcană; mai mult, deoarece explodează în subteran, „minibombele nucleare produc imense cantități de praf radioactiv, acesta fiind un al patrulea factor distructiv, adesea uitat, al oricărei explozii atomice; praful radioactiv este de obicei ridicat de căldura exploziei, purtat de vânt și cade ulterior din nou pe sol sub forma „precipitațiilor radioactive primare”, reprezentând un pericol letal pentru oameni, pe o rază de câțiva kilometri.
  6. Pe lângă explozia în sine, „minibombele nucleare”, chiar și doar puțin îngropate, omoară și rănesc oamenii din jur de obicei prin unda de șoc neobișnuit de puternică și prin radiațiile termice. Acestea produc arsuri pe aproape 45% din suprafața corpului, la care se adaugăefectele invizibile ale radiațiilor penetrante, care ar putea cauza moartea imediată, într-o zi, două, dacă dozele sunt uriașe, în 10-11 zile dacă dozele sunt mari (cu rata mortalității de aproape 90%) și în aproximativ 30 de zile, dacă dozele sunt medii și tratamentul medical insuficient, sau sănătatea necorespunzătoare (cu o rată a mortalității de până la 50%). Pe lângă arsurile provocate oamenilor, „minibombele nucleare” ard și autoturismele aflate în jurul exploziilor; specific lor, arderea nu se datorează flăcărilor, ci căldurii radiate, iar asemenea autoturisme „arse pe jumătate” constituie semnătura imposibil de confundat a unei explozii atomice.
  7. Toate exploziile mininucleare din epoca modernă sunt puse de către autorități în mod uzual pe seama „camioanelor-capcană” sau ale „camioanelor-capcană sinucigașe”, deoarece este singura modalitate prin care se poate explica populației faptul că niciun terorist nu a fost capturat și unicul mod de a explica forțele neobișnuit de mari ale exploziilor.
  8. Deoarece distanța letală a radiațiilor penetrante ale unei „minibombe nucleare” o depășește de cel puțin trei ori pe cea a radiațiilor termice, practic nicio victimă care s-a ales cu arsuri serioase nu mai are șanse de supraviețuire, datorită receptării unei doze supraletale de radiații penetrante.
  9. Orice explozie din epoca modernă care are ca efect victime în masă, mai ales acelea care produc cratere, trebuie suspectată a fi explozie „mininucleară”; explozibilii convenționali nu produc victime în masă, iar mașinile-capcană sau camioanele-capcană nu produc cratere.
  10. Cu rare excepții, majoritatea exploziilor „mininucleare” din epoca modernă au scopul de a-i speria și impresiona doar pe „patricieni”, de a le întări astfel hotărârea de a lupta împotriva așa-zisei „terori” și de a-și continua campaniile militare (vezi Irak și Afganistan), în ciuda faptului evident că nu s-a descoperit nicio presupusă armă de distrugere în masă care să-i fi aparținut lui Saddam Hussein.
  11. Deocamdată, „minibombele nucleare” pot fi construite doar de maxim patru țări din categoria celor mai dezvoltate state: SUA, Rusia, Franța și Israel.
  12. „Echipa secretă” se ocupă de toate exploziile „mininucleare”din epoca modernă, cu probabil două excepții; „echipa secretă” fie ea alcătuită din americani, israelieni, francezi sau ruși, nu are, desigur, nicio legătură cu Islamul.
  13. În toate exploziile „mininucleare” din epoca modernă, cu excepția a două dintre ele, s-au utilizat „minibombe nucleare” din generația a treia (cea mai recentă), care sunt îndeajuns de mici pentru a fi ascunse în sistemul de canalizare.
  14. Deși ar putea distruge în mod evident o zonă imensă de structuri obișnuite, „minibombele nucleare” nu pot distruge complet o clădire modernă, cu armătură puternică de oțel, chiar dacă ar exploda în imediata ei vecinătate – așa cum s-a demonstrat în cazul Oklahoma din 1995, sau în cazul exploziei de la Turnurile Khobar, din 1996.

Un scurt compendiu de atacuri „mininucleare”:

  • – Beirut, Liban, 1983. Barăcile de pușcași marini americani și parașutiști francezi.

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: