Coabitări…

Și iată că nu doar Băsescu și Ponta coabitează! Există legături și între structuri care se declară incompatibile: Masoneria și Biserica Ortodoxă Română! Pare incredibil? Ar putea să pară imposibil să fie așa având în vedere că potrivit temeiului nr. 785 din ședința Sfântului Sinod din 11 martie 1937 „Biserica osândește Francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă”. Mai mult, în același temei, se spune că „biserica va refuza slujba înmormântării masonilor preoţi, în caz că până atunci aceştia nu se căiesc”.

Cu toate acestea, conform gherilaurbana.ro, (într-un articol mai vechi) se arată că:

Fostul numărul doi, ca poziţie ierarhică, din cadrul Episcopiei Argeşului şi Muscelului, preotul Nicolae Brânzea, apare într-unul dintre cele mai somptuoase ritualuri de iniţiere a „fraţilor” aflaţi în Templul Supremului Consiliu de grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România.
Deşi Nicolae Brânzea ar fi negat, la un moment dat, orice implicare într-o lojă masonică, documente speciale informative ale Ordinului Cavalerilor „Crucea Roşie” atestă activarea acestuia în organizaţia de elită.

Iată însă că însuși actualul cap al BOR, Preafericitul Daniel, se coresponda în termeni foarte reverențioși cu Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România, Eugen Ovidiu Chirovici:

Nu cumva aici e vorba de oameni deștepți care, de fapt, prin intermediul diverselor doctrine/ideologii/structuri urmărește fiecare în parte să aibă cât mai mulți prozeliți (a se citi fraieri) sub control?

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: