Asasinarea lui Rafiq Hariri

Beirut, Liban, 2005

În versiunea oficială, pe data de 14 februarie 2005, miliardarul Rafiq Hariri, ex-premier al Libanului, a fost ucis (alături de alte 21 de persoane) în fața hotelurilor St. Geoge și Phoenicia-Intercontinental, hoteluri de cinci stele din cartierul Corniche al capitalei libaneze cu vedere la Marea Mediterană. S-a afirmat că explozia a fost cauzată de echivalentul a 1.000 de kilograme de TNT. Pe lângă cei uciși instantaneu, mai mult de 135 de persoane din jurul zonei exploziei au fost grav rănite, multe dintre acestea decedând ulterior.

Investigatorii ONU

Investigatorii ONU au concluzionat că a fost vorba despre explozia unui camion condus de un terorist sinucigaș. Ar fi o explicație posibilă. Problema e dată de primul reportaj CNN despre atentat:

Hariri și cel puțin alte nouă persoane au fost ucise luni, când o bombă masivă a explodat pe bulevardul șic de pe faleza Beirutului, lăsând în urmă, pe mai multe cvartale, moloz, vehicule arzând, metal contorsionat și sticlă… Explozia a produs un crater de 5 metri și a acoperit dărâmăturile cu un strat gros de praf și cenușă.”

Alte precizări

Unul dintre experții mondiali în problemele Orientului Mijlociu (dar care uneori a și exagerat!), a adăugat chiar mai multe detalii:

„Este scena unui carnagiu de proporții. Am văzut trupuri arzând în interiorul mașinilor. Am coborât în crater, care era adânc de minimum 5 metri, așadar a fost o explozie uriașă. Cel puțin 22 de mașini ardeau. Explozia azvârlise o altă mașină, poate una dintre cele ale lui Hariri, prin aer până la nivelul al treilea al unui hotel nefuncțional, unde a continuat să ardă violent. Alta parcă ar fi fost proiectată peste zidul hotelului St. Geoge…”

I s-ar fi putut atrage atenția domnului Fisk faptul că, în cazul unei explozii nucleare, cel mai rău lucru pe care-l poate face cineva, ar fi să „coboare într-un crater (radioactiv)”, deoarece „minibomba nucleară” produce niveluri letale de radioactivitate în primele ore de după explozie. Ori, având în vedere faptul că domnul Fisk e bine sănătos,este doar dovada faptului că cel mai probabil nu prea a coborât în acel crater. Pentru că dacă ar fi făcut-o, cu probabilitate de 100%, ar fi suferit acum de leucemie mielogenă acută, în formă terminală.

Totuși?

Dar, a fost totuși un atac nuclear acel atentat asupra lui Hariri? O logică elementară ne spune că așa au stat lucrurile, având în vedere (încă o dată), următoarele:

  • Mașinile capcană nu lasă cratere.
  • Un crater atât de mare pe cât cel din fotografie și descris în reportajele presei nu putea să fi fost creat de o tonă de TNT, chiar dacă o cantitate atât de uriașă de explozibili ar fi fost îngropată adânc sub șosea; o tonă de TNT n-ar fi fost pur și simplu suficientă.
  • O tonă de TNT detonată într-un singur loc nu putea distruge tot cortegiul. În cel mai bun caz, putea distruge maximum două mașini simultan. În acest caz particular, minimum 22 de mașini au fost serios avariate (și un număr nespecificat de mașini au fost avariate într-o măsură mai mică). Ținând seama de faptul că toate automobilele se aflau în mișcare și că respectau distanța minimă cerută între ele, ne putem imagina cu ușurință care a fost adevărata rază a zonei letale a acestei explozii.
  • S-a spus că minimum două mașini au fost azvârlite la înălțimea nivelului al treilea al unei clădiri, așa încât ar trebui presupus că au fost cele aflate chiar deasupra „minibombei nucleare”, când a detonat și a zguduit șoseaua înainte ca sfera de foc atomic reală să răbufnească prin asfalt. Țineți seama că mașinile-capcană nu pot ridica în aer automobile aflate în jurul exploziei. Așa ceva ar contrazice dinamica evidentă a exploziei: explozia apasă în jos vehiculul purtător de explozibil, iar restul mașinilor din imediata apropiere ar putea fi proiectate spre exterior, dar în nici un caz în sus.
  • Exploziile obișuite nu ard mașini; de obicei, mașinile sunt arse de radiația termică a exploziei nucleare.
  • Exploziile obișnuite nu cauzează arsuri oamenilor; în acest caz însă, corespondentul de la Independent descrie corpuri umane arzând chiar și la 15 minute după explozie. Doar exploziile nucleare pot provoca arsuri oamenilor. Bineînțeles, ar fi putut de asemenea să fi fost vorba despre napalm, dar nu s-a raportat că la asasinarea lui Rafiq Hariris-ar fi utilizat napalm, presupunându-se că a fost vorba despre TNT.
Vinovații

Scriind pentru Independent (Londra), domnul Robert Fisk preciza: „Patru ofițeri superiori din aparatul de securitate libanez, a căror loialitate era față de Damasc, nu față de Beirut, se află în închisoare și așteaptă să fie judecați. Toată lumea, de la Jacque Chirac, pe atunci președinte al Franței, până la Walid Jumblatt, liderul comunității druzilor din Liban, a văzut implicarea Siriei în atentat. Cine alții ar fi putut plănui o explozie atât de masivă într-una dintre zonele considerate cele mai sigure din capitala Libanului?” (sursa poate fi consultată aici). Ca urmare a masacrului, ONU a emis o rezoluție prin care a cerut – și a obținut – retragerea celor 14.000 de soldați sirieni din Liban. Doar că, efortul de a acuza Siria și de fapt de a-l „saddam-iza” pe Bashar al-Assad, a fost anulat de retractarea principalului martor, care a afirmat că a fost mituit, intimidat și torturat pentru a susține varianta procurorului Mehlis din cadrul ONU, cum că serviciile siriene au pus la cale pe 14 februarie asasinarea omului de afaceri și politicianului libanez Rafiq Haririr! Iată deci, că încercările de demonizare la adresa lui Assad nu sunt doar de ieri de azi! Asta ca și paranteză legată de actualele amenințări americane la adresa Siriei!

Mai mult, Damascul a respins toate acuzațiile:

Siria este pregătită să continue cooperarea cu comisia de ancheta internațională, pentru a se afla adevărul în cazul asasinarii lui Rafiq Hariri”, a afirmat un oficial din Ministerul sirian de Externe. Acesta consideră că Siria a primit un mesaj care conține întrebări formulate de către comandantul comisiei de ancheta Detlev Mehlis cetățenilor sirieni, în calitatea lor de martori, iar ministrul de externe, Farouk al-Sharen, a răspuns acestui mesaj. Mehlis nu a primit scrisoarea la timpdin cauza activităților și călătoriilor sale”, a continuat el, și de aceea raportul adresat Consiliului de Securitate al ONU „nu menționează” răspunsul Siriei. El s-a arătat „uimit de afirmațiile făcute de anchetatori, care nu au luat în considerare toate aceste informații„.

Propaganda

Așa lucrează propaganda: se practică permanenta împroșcare cu noroi, în speranța că măcar o parte din el va mânji. Dacă se descoperă că așa-zisa ta „dovadă” este falsă și că „martorii” tăi încep să retracteze, nu da înapoi, inventează acuzații noi! Atacă, atacă, atacă! Scenariul pus la punct de Statele Unite era următorul: învinuiți Siria de asasinarea lui Hariri, inventați „dovezi” false referitoare la implicarea unor înalte oficialități siriene – inclusicv membri ai familiei președintelui Assad, și înființați un tribunal internațional sub jurisdicție ONU, care va soma apoi Siria să-i predea pe acuzați. Trupele SUA se află oricum la granița dintre Siria și Irak, în așteptarea ordinului de intrare în forță, sau ca parte a unei expediții de urmărire a „teroriștilor”, care ulterior vor fi atacați de soldații sirieni, într-un remake al incidentului din golful Tonkin din Orientul Mijlociu. (de văzut The Syrian Gambit – Justin Raimondo) Metoda a avut succes în Irak I (vezi pruncii din incubatoare), Irak II (arme de distrugere în masă), fosta Iugoslavie (zeci de mii de oameni presupus măcelăriți sau internați în lagăre de concentrare de către sârbii cei răi), Kosovo, asasinările lui Litvinenko și Politkovskaia (ambele puse pe seama fostului și actualului președinte Putin).

Alții?

Mai e în discuție și Israelul! Este veche ambiția micului stat de a slăbi Siria, de a-i reteza alianța strategică cu Iranul și de a distruge Hezbollahul. În ciuda faptului că a ucis peste o mie de civili libanezi și a produs pagube catastrofale infrastructurii civile libaneze, Hezbollahul a alungat Israelul din sudul Libanului, având și o capacitate inhibitoare, care împiedică Israelul să atace Libanul fără restricții. În plus, Israelul are experiență în „asasinatele politice”, nu doar în teritoriile palestiniene, ci și în întreg Orientul Mijlociu, deoarece, de-a lungul anilor, a trimis echipe de asasini pentru a ucide oponenți în Beirut, Tunis, Malta, Amman și Damasc. Și în aceste condiții, comisia ONU nu s-a sinchisit să ia în considerare că cel mai probabil vinovat – Mossad-ul!

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: