Mutanții: oamenii viitorului (apropiat)?

P.R.: Dr. Berrenda, care este formarea dv. profesională?

Berrenda: Am obţinut mai multe diplome în fiziologie şi naturopatie. În timpul pregătirii mele în Europa, am lucrat în domeniul comunicării şi continui să lucrez în producţia de filme documentare şi ştiinţifice de avangardă. După cum cunoaşteţi, FoxTelevision Network, îşi extinde preocupările şi în privinţa existenţei civilizaţiilor extraterestre şi rolului acestora în desfăşurarea evenimentelor terestre mai ales din această perioadă. Cele mai cunoscute programe sunt „Sightings” şi „X Files”.

P.R.: Ce schimbări consideraţi că se produc acum pe planeta noastră şi ce impact au ele asupra corpului uman?

B.: Sunt unele schimbări fundamentale, mutaţii care, conform cercetărilor genetice, au loc în prezent în corpul uman, şi această problemă a constituit tema unei reuniuni internaţionale a geneticienilor care s-a desfăşurat cu câţiva ani în urmă la Mexico City. Reuniunea şi comunicările s-au axat chiar pe transformările ADN care se produc.Este clar că au loc transformări în corpul uman care nu şi-ar găsi o explicaţie plauzibilă în schimbările de mediu; ştim precis că ele se produc, dar nu ştim cu ce scop şi în ce direcţie se îndreaptă. Traversăm un proces de schimbare, dar nu ştim în ce ne transformăm!

P.R. În ce sens este ADN-ul nostru în schimbare?

B: ADN-ul fiecăruia dintre noi are un dublu helix (spirală). Constatăm acum că sunt în curs de formare şi alte spirale. În dublul helix există două spirale de ADN combinate într-o singură spirală. Cercetătorii constată acum că ne cresc alte spirale, în total urmând ca ADN-ul uman să fie format din 12 spirale. Coroborând cu viteza schimbării, se poate aprecia că într-o perioadă de 5-20 de ani, toţi oamenii vor avea noul ADN (cu 12 spirale).

Este o concluzie absolut ştiinţifică, bazată pe analize şi pe probe. Este clar că au loc mutaţii în corpul uman, dar nu ştim către ce ne îndreptăm, ce forme şi ce capacităţi vom avea în viitorul destul de apropiat.

Chiar nu avem habar care va fi rezultatul final. Modificările acestea surprinzătoare nu sunt făcute publice din cauza temerii că ar apărea o puternică reacţie de teamă din partea oamenilor. Cu sau fără aceste restricţii, celula umană se modifică şi noi nu avem altă posibilitate decât să observăm fenomenul. Personal, am descoperit la trei copii că ADN-ul lor era format din trei spirale. Şi unele religii vorbesc despre schimbări ale structurii fiinţelor umane. Există în lumea ştiinţei, a unor religii şi multor oameni de spiritualitate avansată, credinţa că toate aceste modificări reprezintă un factor evolutiv şi sunt menite să crească capacităţile şi abilităţile fiinţei umane.

P.R.: Aceşti copii prezintă caracteristici diferite de cele ale copiilor cu un ADN obişnuit?

B: Da. De exemplu, prin concentrare, pot pune în mişcare unele obiecte, fără să le atingă fizic. Sau pot umple cu apă un pahar gol, doar privindu-l cu atenţie. Au, de asemenea, însuşiri telepatice de comunicare. Știu că doar aceste însuşiri şi ar fi suficiente pentru a-i considera supraoameni. Eu cred, însă, că sunt primele exemplare ale oamenilor din viitorul foarte apropiat, cel mult câteva decenii.

P.R.: Toţi cei existenţi astăzi vom trece prin acest proces al schimbărilor?

B.: Se pare că cei născuţi înainte de 1940 nu vor avea această şansă, corpul lor nemaifiind capabil să se metamorfozeze. Însă cei care se nasc acum, cu siguranţă vor avea ADN-ul modificat. Cu toate acestea, pot fi cazuri când şi celor mai vârstnici li se poate întâmpla.

P.R.: Ce ar determina producerea transformării ADN la un om „normal” cu douăspirale?

B.: Cel mai simplu ar putea fi un virus, asta însemnând că nu toţi viruşii au efecte nedorite asupra corpului. De ex. virusarea ADN-ului cu Epstein Barr şi virusul herpes #6, care provoacă schimbarea structurii celulare. Virusul retro HIV nu este un virus care să modifice ADN-ul, deoarece el nu produce o schimbare a structurii celulare, el o devorează. Majoritatea oamenilor care au trecut prin acest proces de modificare ADN, îşi schimbă profesia, modul de viaţă, modul de a gândi. Sunt mai sănătoşi, mai optimişti şi orice boală care i-ar afecta e tratată ca pe un cadou, o ocazie de a evolua şi mai mult.

P.R.: La ce alte modificări ne-am mai putea aştepta?

B.: Cei trecuţi prin acest proces nu se vor mai îmbolnăvi, şi, în principiu, se crede că vor trăi foarte mult. Poate chiar vor alege să nu mai moară. Lecţiile pe care le vom avea de învăţat nu vor mai implica suferinţa şi durerea, ci bucuria, fericirea şi liniştea. Vechiul sistem prin care lumea se chinuia să evolueze va dispărea, nimeni nu va mai trebui să lupte pentru a supravieţui, concurenţa şi duşmănia vor fi lichidate. Vechile paradigme care presupuneau lupta pentru putere, zdrobirea adversarilor, medicina alopată, războaiele, guvernele corupte, toate vor dispărea odată cu trecerea în Noua Lume.

P.R.: Vor exista şi efecte colaterale ale acestor schimbări?

B: Schimbarea celulară poate aduce apariţia unor simţuri, altele decât cele prezente, sau amplificarea şi rafinarea celor cunoscute. Pot apărea la început unele confuzii, neclarităţi de percepţie şi de raţionament, din cauza impactului pe care-l pot avea aceste transformări, până când mintea va începe să-şi refacă clişeele şi ”biblioteca” de date. Poate că aceste posibile simptome vor face ca manifestările unora să fie considerate de ceilalţi ca semne de nebunie.

Este posibil ca medicul, mai cu seamă adeptul medicinii alopate, să nu reuşească să înţeleagă ce se petrece cu unii dintre cei care i se adresează, căutându-şi leacul.Tratamentele energetice vor lua amploare, căci chakrele vor fi mult activate şi mai bine conectate la sistemul endocrin. Femeile vor cunoaşte unele schimbări hormonale, o manifestare fiind plânsul “fără motiv” explicat prin creşterea sensibilităţii feminine şi activarea unei modalităţi cunoscută, de altfel, de eliberare a unor acumulări energetice emoţionale.

Un important număr de femei vor cunoaşte mai timpuriu intrarea în faza de menopauză. Bărbaţilor li se vor activa şi unele caracteristici feminine (sensibilitate, compasiune, milă). Mai toate fiinţele umane vor cunoaşte un salt în inventivitate şi intuiţie.

 În perioada modificărilor structurii celulare şi ADN, pot apărea anumite stări, cum ar fi:

  • stări gripale – febra, transpiratie, dureri de oasele şi articulaţii dureroase, etc. care nu răspund la antibiotice;
  • migrene şi cefalee, dureri severe care nu se elimină prin analgezice;
  • episoade pasagere de diaree;
  • scurgeri nazale cu efect temporar, care durează 24 de ore, fără a se fi produs o răceală sau expunere la agenţi alergici;
  • stări de ameţeală pasagere;
  • bâzâit în urechi (acufene);
  • palpitaţii;
  • vibraţii de-a lungul întregului corp, mai ales noaptea, în faza de repaus;
  • spasme musculare intense. Adesea, durere în corp, în special în zona spatelui;
  • pierderea forţei musculare, la mîini şi la picioare;
  • dificultăţi de respiraţie, respiraţie accelerată la efort sau chiar în repaus;
  • slăbirea temporară a sistemului imunitar;
  • probleme în sistemul limfatic;
  • stări de oboseală, senzaţie de extenuare la efort, altădată acceptabil;
  • somnolenţă şi dorinţă de a dormi, mai mult decât eraţi obişnuiţi;
  • creşterea accelerată a părului şi unghiilor;
  • atacurile nejustificate de depresie;
  • obsesii pentru evenimente neplăcute din trecut;
  • sentimentul că în corpul vostru are loc un proces de purificare, de curătare;
  • stări de tensiune, stres, angoase pentru ceva neclar, nedefinit.

Celor care merg la medic în asemenea situaţii li se spune că nu au nimic, că par a fi complet sănătoşi. Și este adevărat: nu sunt stări de boală autentică ci efecte ale transformărilor (benefice) prin care treceţi.

Instrumentele pe care eu le folosesc nu sunt obişnuite: Organoterapia, care este un sistem de tratamente glandulare, creat în Europa, este utilizat pentru construirea şi reconstruirea sistemului hormonal necesar acceptării noului AND.

P.R.: Ce atitudine să adoptăm faţă de aceste simptome?

B: Nu vă îngrijoraţi, bucuraţi-vă că vi se întâmplă şi considetaţi-le ca manifestări de bun augur. În latină „doctor” înseamnă „educator”. Totul este să vă asiguraţi că nu este vorba de altceva, o stare de boală adevărată. Corpul vostru are instrumentele şi mijloacele necesare cu care să facă faţă la astfel de stări. Aveţi încredere în puterea lui de regenerare şi nu-l stresaţi cu gânduri de teamă, de disperare şi de nelinişte.

Asiguraţi-i linisţea şi odihna şi nu-l îndopaţi cu cine sţie ce medicamente. Permiteţi-i lui să ia conducerea grijii faţă de sine. Nu vă „băgaţi !”. Medicul nu este cel care vindecă, ci doar cel care ajută la vindecare, punând la dispoziţie corpului ceea ce are nevoie. Corpul este propriul său medic şi tămăduitor. În fiecare dintre noi există puterea de a ne vindeca, cu o condiţie: să permitem „doctorului-corp” să se trateze. Instrumentele pe care eu le folosesc nu sunt obişnuite: Organoterapia, care este un sistem de tratamente glandulare, creat în Europa, este utilizat pentru construirea şi reconstruirea sistemului hormonal necesar acceptării noului ADN.

Pe lângă băile specifice, avem grijă de partea energetică a organismului, vitaminizare, tratamente cu plante, laser rece. Orice tratament, orice procedură este particularizată fiecărui pacient, noi neutilizând o reţetă comună tuturor celor care ne solicită ajutorul. Ne inspirăm din tehnici şi terapii ale strămoşilor noştri care ştiau cum să se comporte cu natura şi ce le putea ea pune la dispoziţie.

P.R.: Cum vedeţi că vă veţi duce munca în viitor?

B.: Eu consider că ceea ce fac este o punte pentru a trece pe cei care au nevoie în Noua Lume pe care o construim. Recuperarea este o ştiinţă şi o artă. Cele două trebuie să mergă mână în mână. Cred că munca mea nu va mai fi necesară în viitorul previzibil, deoarece nu vor mai exista boli şi suferinţă.

Patricia Resch, revista „Lohanul” nr. 26

Sursa: Financiarul

Dr. Berrenda Fox vorbeşte cu probe despre testele ADN şi testele sistemului celular pe care le-a făcut asupra unui număr important de oameni. Dr. Fox este medic holistic la Wellness Centre din Avalon, California.

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: