Ce pierdem la Roşia Montană pentru un pumn de dolari?

Prof. cons. dr. Ioan Mârza, din cadrul Departamentului de Geologie al Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca este un prestigios geolog care cunoaşte zăcământul auro-argentifer de la Roşia Montană de 50 de ani; a publicat studii referitoare la metalele existente în acest zăcământ, conducând totodată şi lucrări de doctorat pe această temă.

Încă din aprilie 2011, spunea:

CE PIERDEM LA ROȘIA MONTANĂ PENTRU UN PUMN DE DOLARI? SCRISOARE DESCHISĂ:

„(…) În calitate de profesor universitar cu autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-am vizitat de nenumărate ori şi cercetat în ultimii 50 de ani), conducător al unei excepționale teze de doctorat cu această temă, referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică corespondentă, îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă studenţeşti despre acest celebru zăcământ, de asemenea, cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană, şi totodată de român, se impune a mă exprima deschis în chestiunea ardentă şi vitală tuturor locuitorilor ţării noastre, românilor de azi, de mâine şi de pretutindeni.

(…) În privinţa patrimoniului de valori arheologice inestimabile de la Roşia Montană, există cel puţin două categorii de obiective majore:

  1.  Zăcământul propriu-zis (în sens clasic) corespunzător celui mai important obiectiv geoarheologic, masivele vulcanice Cetate şi Cârnic, preconizate a fi integral valorificate, deci distruse de o viitoare exploatare;
  2. Artefactele arheologice propriu-zise, reprezentate prin obiecte de minerit (opaiţe, ciocane etc., chiar şi lemn de mină din vechile armături) şi auxiliarele necesare vieţii şi activităţii minerilor, familiilor acestora, locuitorilor în ansamblu din perioada antică (daci, romani), medievală şi mai recentă (cimitire cu morminte, pietre – stele funerare etc.).

Evident, o parte infimă din a doua categorie a artefactelor arheologice pot fi recuperate şi expuse în muzee (majoritatea însă, vor dispărea sub puterea şi colţii excavatoarelor), dar cele mai de preţ obiective de patrimoniu inestimabil, sursele geologice devenite geoarheologice (vechile lucrări miniere, romane, medievale) urmează a fi distruse! În realitate Roşia Montană, cea mai mediatizată localitate rurală din România, trăieşte zbuciumul între a fi şi a nu mai exista, ultima alternativă însemnând a ne prohodi propria istorie pentru un pumn de dolari.

Roşia Montana nu poate fi descărcată de sarcina istorică

Este important de ştiut că în conceptul ştiintific actual, referindu-ne la cazul Roşia Montană se modifică însăşi noţiunea clasică de zăcământ, în sensul că valoare economică se atribuie întregii arii aparţinătoare Roşiei Montane, indiferent de natura sursei geologice aurifere aflată pe o suprafaţă extinsă.

Având în vedere cele spuse ne întrebăm: cum pot fi descărcate de sarcină istorică-arheologică, masivele vulcanice (doi „stâlpi” gemeni) Cârnic şi Cetate, ciuruite de galerii romane, medievale şi mai noi, când ele însele constituie în integritatea lor situri geoarheologice unitare? Sarcina istorică a Roşiei Montane este indiscutabil superioară sub interes naţional „sarcinii miniere”, de aceea, Roşia Montană trebuie descărcată de „sarcină minieră”.

Nu de cea istorică şi orientată spre un viitor Parc Naţional Roşia Montană, spre turismul internaţional modern organizat, începând cu refacerea localităţii în stilul propriu anilor săi de glorie, cu şteampuri de zdrobit şi prelucrat minereul aurifer, cu auxiliarele acestora, inclusiv cu puncte de şaitrocare a aurului aluvionar etc., reţinându-se aura de dinainte de naţionalizare.

Pe tema şaitrocării aluviunilor aurifere s-ar putea organiza concursuri internaţionale periodice de mare succes. De ce specialiştii români în turism tac? Tac şi în cazul internaţionalizării şi amplificării turismului istoric la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, şi nici nu cunosc, probabil, alt obiectiv geoarheologic de importanţă naţională majoră, cum sunt carierele dacice de calcare sarmaţiene de la Sângeorgiu-Strei, din care dacii au construit renumitele cetăţi pomenite, inclusiv capitala lor, Sarmizegetuza 1 din creerii munţilor.

Prin turism internaţional, un viitor Parc Naţional Roşia Montană ar putea constitui, în timp, un celebru obiectiv geoarheologic, etnogeografic din Europa, aducător de venituri şi faimă ţării noastre, alt motiv în plus pentru care se impune reconsiderarea valorificării sale.

Un adevărat tezaur arheologic

Dacă mi se permite o comparaţie cu un alt important obiectiv şi tezaur arheologic românesc, aş spune că zăcămintele auro-argentifere de la Roşia Montană – inclusiv elementele minore recuperabile tehnologic -, adică masivele vulcanice Cetate şi Cârnic, sunt cloşca, iar ocurenţele laterale, inclusiv siturile arheologice de esenţă negeologică, sunt doar puii şi puişorii. Aşa încât, aceste obiective geologice-geoarheologice, şi totodată, cele mai solide şi sfinte documente ale ontogenezei poporului român nu pot fi distruse sub nici un motiv.

Distrugerea acestor dovezi dintre cele mai convingătoare asupra latinităţii poporului român ar constitui un act criminal la adresa istoriei şi a viitorului neamului nostru! În unele ţări europene vestice, obiective geoarheologice similare şi chiar de importanţă şi faimă inferioară sunt declarate monumente UNESCO, adică o mândrie şi o avere de rang european şi mondial, iar noi le distrugem?

În consecinţă, a introduce în calcule – în vederea acordării avizului de exploatare – drept parametri de bază doi factori esenţiali şi comuni mineritului, respectiv rentabilitatea economică şi posibilitatea refacerii mediului natural-istoric, în cazul dat, ar fi cea mai gravă eroare, o greşeală catastrofică, deoarece, în inconştienţa noastră ne-am distruge cel mai de preţ argument istoric asupra originii poporului român ilustrat prin lucrări miniere bine conservate (subterane şi de suprafaţă), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar şi dacice (la suprafaţă), dar în mod cert romane, atât la suprafaţă (lucrări miniere realizate prin decrepitarea rocii cu ajutorul focului) cât şi subteran (galerii trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul).

Ce ar avea de câştigat statul român?

Masivul Cetate, partea sudică numită şi Cetatea Romană – vestigii ale vechilor exploatări romane, la baza intrării în Coranda Valea Verde. Foto: Aurel Sîntimbrean, 1965

Să mai reţinem că aurul ce ar intra în visteria Statului român din zăcământul Roşia Montană (atâta cât a mai rămas), ar constitui un simplu „foc de paie” pentru economia românească, iar pierderile iremediabile ale acestor mărturii geoistorice privind localizarea şi atestarea genezei poporului român ar fi incalculabile şi suprimate pentru totdeauna.

Să mai reţinem că zăcămintele aurifere din Munţii Apuseni se exploatează de peste 2000 de ani, şi cu toate acestea populaţia locală a continuat să trăiască în sărăcie. Ar fi altfel acuma? Cu siguranţă Nu.

Merită a ne aminti, comparativ, un alt eveniment tragic legat de mineritul de la Roşia Montană. După 1970, comunismul avid de aur şi nesocotind valoarea istorică a obiectivelor miniere a început decapitarea celui mai falnic monument gearheologic din România, şi poate din Europa, a masivului Cetate, exploatându-l de la suprafaţă spre adâncime, distrugând totodată o însemnată parte a lucrărilor romane de la suprafaţa acestuia, rămase doar în fotografiile vremii.

Cei care acum vor decide soarta Roşiei Montane au fost, în majoritate, martorii acelor vremuri, şi ne întrebăm: ce salt economic de seamă a cunoscut România acelor timpuri în urma începerii distrugerii falnicului stâlp al istoriei latinităţii neamului românesc? Poporul român şi ţara sa nici n-au sesizat vreun avantaj, decum un reviriment economic. Indubitabil, aşa s-ar întâmpla şi de această dată în cazul avizului favorabil exploatării, iar valorile naţionale despre care vorbim, şi chiar universale, ar dispărea pentru totdeauna. Dorim a repeta această eroare într-o variantă incomparabil mai gravă? Cine îşi asumă această răspundere în faţa istoriei?

Prevenirea taifunului

Intervenţia noastră nu se va opri asupra chestiunii mult dezbătute în presa românească, privitoare la refacerea mediului geografic în urma exploatării gigant de la Roşia Montană, nici nu va face referiri la cantitatea de cianură utilizată în tehnologia extragerii aurului din minereu sau la consecinţele grave ce le-ar putea avea. Cine discută aceste probleme – în ansamblul lor, indiscutabil de importanţă majoră – inclusiv a discontinuităţii etno-istorice sociale, abordează post-factum, tema dezastrului provocat de taifunul exploatării şi nu prevenirea taifunului.

Citeam undeva că în unele ţări scandinave, bogate în păduri de conifere, este interzisă tăierea arborilor, lemnul de prelucrare se importă. Cunoaştem situaţia în România, privitoare la patrimoniul pădurilor din munţii noştri, patrimoniu, parţial distrus. Culmea, dispunem de valori istorice unice în privinţa originii şi ontogenezei poporului roman, valori recunoscute pe plan mondial, carora unii dintre noi le-au semnat distrugerea prin legislaţie iar alţii în mod regretabil o promovează prin mass-media. Originea strămoşească pe care o afişăm şi în mod firesc ne mândrim cu ea, nu se distruge, nu are preţ în nicio tranzacţie comercială, de aceea trecutul, prezentul dar şi viitorul ne impun a o respecta cu sfinţenie şi a elimina din orice calcule distrugerea Roşiei Montane, Pantheonul istoriei neamului nostru.

În cine să credem?

Să oferim crezare, astfel, Academiei Române, Bisericii Ortodoxe Române şi atâtor forum-uri şi societăţi civile, culturale şi de protecţie a mediului, multor milioane de români al căror glas trebuie auzit şi respectat, stimate Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu, onoraţi senatori şi deputaţi investiţi prin pecetea votului de cetăţenii României să promulgaţi legi drepte în ţară şi să arboraţi măsuri aducătoare de bunăstarea şi grija avutului naţional.

Vom mai spune două chestiuni: prima, regretele unor fapte apuse sau decizii luate nu servesc la nimic, şi a doua, opţiunea în chestiunea discutată nu este una politică, nici chiar strict economică, ci toate la un loc şi profund patriotică, care nu ne permite a negocia şi a vinde valorile naţionale.

În speranţa că Veţi cumpăni cuvintele ce cu Onoare şi cu toată încrederea şi sinceritatea Vi le adresez, Stimate Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu, şi înalte autorităţi din conducerea ţării, Vă rog să primiţi respectuoasele noastre consideraţii.”

Sursa: Buzz News

Și ca și cum aceste rânduri n-ar fi existat, ai noștri încă se scarpină după ureche și aud că acea comisie parlamentară va merge la Roșia Montană să… Să ce? Să-i audă pe oamenii de acolo (unii de bună credință și alții plătiți de compania Gold Corporation) plângându-se că o duc greu. Și înainte au dus-o greu. Și nu o vor duce mult mai bine nici dacă se apucă de distrus…

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: