Cu lupa pe problema gazelor de șist

Având în vedere importanța „problemei” preiau aici un articol din Cotidianul. Comentariile mele, la final.

Motto: „Nu este exact că suntem potrivnici capitalurilor străine, cerem numai introducerea lor în viaţa noastră economică sub formă de colaborare, iar nu de acaparare”.  (I.G. Duca, Ministru de externe, 1927)

Problema operării  gazelor de şist (gaze neconvenţionale) a împărţit românii în două tabere:

–  unii  sunt contra operării  lor (şi sunt catalogaţi  de tabăra adversă ca  susţinători  ai  intereselor Rusiei, deoarece România  importă gaze naturale convenţionale  în principal din Rusia),

–  ceilalţi sunt  pentru operarea lor (şi sunt catalogaţi de tabăra adversă ca susţinători ai  intereslor SUA, deoarece cele 4 acorduri petroliere existente  pentru gaze de şist au fost eliberate companiei americane Chevron).

Şi nu-i aşa, dă rău să susţii interesele Rusiei şi nu pe cele ale SUA, aşa că unii s-au lăsat intimidaţi şi nu mai sunt contra. Nimeni nu susţine însă interesele României?

Ne propunem  aici să prezentăm şi să susţinem, cu argumente,  interesele naţionale  în această problemă!

1. Constituţia  şi interesul naţional

Se  compară adesea, în discuţiile publice, privatizarea Cuprumin-ului, a Petrom-ului etc., cu privatizarea   unei uzine de construit automobile, a unui combinat de porci etc.,  fără a se sesiza  deosebirea esenţială între ele: doar resursele naturale apar în Constituţie.

Şi se discută  adesea despre afacerea  aurului de la Roşia Montană, şi acum despre afacerea gazelor de şist, doar din punctul de vedere al  impactului asupra mediului, fără a se sesiza, din nou, că resursele naturale apar în legea fundamentală, care este deasupra legii  mediului.

Conform Constituţiei, Art. 135:

       (1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera initiaţivă şi concurenţă.

      (2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.

Să observăm  însă că nu a fost  definit „interesul naţional”, nici în Constituţie, nici în legile minelor/petrolului, şi  că, probabil,  de la  intrarea noastră în Uniunea Europeană  şi pe măsură ce avansăm cu  integrarea  europeană, va deveni şi anacronic, demodat  să mai vorbim  de „interesul naţional”– adică românesc – şi  va trebui să vorbim de „interesul european”.

Vom aminti cum era definit interesul naţional in Legea minelor din 1924, în celebrele  Art. 32  şi Art. 33.

2. Puţină istorie

(să ne uităm în trecut ca să înţelegem ce se întâmplă în prezent)

Celebra Lege a minelor din  4 iulie 1924, comună pentru mine (aur etc.) şi petrol (ţiţei, gaze etc.),  scoasă de liberali în cadrul politicii  prin noi înşine (care se opunea politicii  porţilor deschise) prevedea  printre altele că resursele naturale, printre care  aurul şi petrolul,  să fie exploatate doar în companii mixte (societăţi anonime miniere române)  (Art. 32),  în care  capitalul românesc să aibă cel puţin 60 % participare (Art. 33).

Redevenţa la ţiţei (petrol brut) din producţia trimestrială  pentru  sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi peste 10 tone,  se stabilea  după  o scară progresivă, care ajungea până la 35 % din producţie când media pe sondă şi zi depăşea 150 tone. Toată producţiunea de ţiţeiu trebuia să fie prelucrată în rafinăriile de petrol din ţară.

Consumaţiunea internă din fiecare fel de produs, trebuia sa fie complet satisfăcută şi cu întâietate.

La gaze (hidrocarburi gazoase care formează zăcăminte proprii), suprafaţa perimetrului concesiunii era de maxim 2.000 ha.

Prin Legea din 1924  se ocupau de mine Ministerul Economiei şi ComerţuluiConsiliul Superior de Mine (17 membri) şi Institutul Geologic al Românieicorupţia era astfel imposibilă.

Pentru o  concesiune exista Decretul de concesiunePlanul concesiunii şi  Caietul de sarcineDecretul şi Caietul de sarcine erau publicate în Monitorul Oficial; primăria era obligată a afişa Decretul; limitele perimetrului concesionat erau trase pe teren prin semne fixate pe hotar, etc.

 A existat o puternică  presiune externă,  europeană şi americană,  ca legea  minelor să fie modificată în special la  Art. 32 şi Art. 33.

Cităm din  istoricul Gh. Buzatu, „O istorie a petrolului românesc”, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Casa Editorială Demiurg, Iaşi,  2009, 671 pagini, aflată pe internet (sublinierile ne aparţin):

„Trebuie să amintim activitatea diplomatică strălucită desfăşurată de N. Titulescu pentru protejarea intereselor României: „România a putut face faţă la toate nedreptăţile. Greşelile i-au fost întotdeauna măsurate cu metrul. Nedreptatea şi dreptul, cu milimetrul”. …

Aşa, de pildă, ministrul de Externe I. G. Duca a specificat în 1923 că doctrina naţionalismului economic împărtăşită de P.N.L. nu respingea nicicum „colaborarea cu străinătatea. Dimpotrivă… o reclamă ca o nevoie şi ca un stimulent. Naţionalismul economic ştie că ziduri chinezeşti nu se pot înălţa, că infiltraţiunea capitalurilor străine este fatală şi necesară”. …

În 1927, tot Duca avea să declare tranşant: „Nu este exact că suntem potrivnici capitalurilor străine, cerem numai introducerea lor în viaţa noastră economică sub formă de colaborare, iar nu de acaparare”. …

În ciuda diverselor presiuni, trusturile petroliere nu au ajuns, între 1924 şi 1926, la scopul urmărit – abrogarea legii minelor. Numai în perioada ulterioară, profitând de prilejul oferit de angajarea unor tratative financiare de către România pentru contractarea unui mare împrumut financiar extern necesar stabilizării monetare, ele vor insista şi vor obţine revizuirea legii din 4 iulie 1924. Până atunci, comunica N. Titulescu la Bucureşti, în 1925, trusturile petroliere interesate se pregăteau în vederea unei ofensive puternice, la care „nu se ştie cum va rezista România”. …

În 1929, în urma presiunilor externe, după pierderea alegerilor de către liberali,  legea minelor din 1924 a fost abrogată.” (terminat citate din  Gh. Buzatu)

În perioada  1990-1995, regimul juridic de punere în valoare a petrolului a fost  „împărţirea producţiei” (prin „Contractul de Împărţire a Producţiei” (Production Sharing Agreement – PSA)).

Exemplu:  „Contractul de explorare şi împărţire a producţiei” (87 pagini) încheiat la 6 august 1992  (H.G. 570/1992)  între Rompetrol S.A.  şi companiile  Enterprise Oil Exploration Limited  şi Canadianoxy (Romania) Ltd.   – actualmente  între ANRM. şi  Sterling Resources Ltd. – contract  desecretizat în 2009  şi aflat cu toate detaliile  pe site-ul ANRM (www.namr.ro). Din acest contract,  vedem că, la împărţirea producţiei de ţiţei brut, statul  avea 45% şi companiile străine  aveau 55% (Art. XII, pag. 28).

Conform studiului „Production-Sharing Agreements: An Economic Analysis” (93 pagini), scris de Kirsten Bindemann, de la Oxford Institute for Energy Studies, in Octombrie 1999:

 Împărţirea producţiei a apărut în 1966, în Indonezia, ca alternativă la concesionare în domeniul petrolier. …Caracteristicile de bază ale PSA sunt: Petrolul este proprietatea statului, care aduce o companie de petrol străină (CPS) să exploreze şi  … să  dezvolte resursa. CPS operează pe riscul şi cheltuiala sa, şi primeşte o cotă specificată din producţie ca recompensă. Astfel, diferenţa principală faţă de concesiune este  proprietatea resursei minerale.  Dacă sub concesiune tot petrolul crud produs aparţine lui CPS, sub PSA  el este în proprietatea guvernului gazdă, şi cota din producţie alocată lui CPS poate fi privită ca plată sau compensaţie pentru riscul asumat şi pentru serviciile oferite. …  Acordurile de împărţire a  producţiei (PSAs) sunt printre cele mai folosite aranjamente contractuale pentru explorarea şi exploatarea petrolului. …”

Să observăm că pentru o ţară săracă, cum este România, este avantajoasă  împărţirea producţiei şi nu concesiunea!

După 1995, legile separate ale petrolului (din 1995, 2004)  şi minelor (din 1998, 2003) au înlocuit împărţirea producţiei cu concesiunea, şi au  fost concepute în spiritul  politicii „porţilor deschise” (deplină egalitate de tratament între capitalurile străine şi cel naţional), fiind  din ce în ce mai defavorabile statului român:  legea petrolului  nr. 134/1995 prevedea concesionarea, cu redevenţă  variabilă în natură, pentru ca în  legea petrolului nr. 238/2004, redevenţa petrolieră  să devină fixă în bani, nu în natură, de maximum  13,5 % pentru  zăcăminte care  produc peste 100.000 tone/trimestru la ţiţei/condensat şi de maximum 13% pentru zăcăminte care produc peste 200 milioane m.c./trimestru la gaze naturale.

Se ocupă acum de resursele naturale (aur şi petrol, etc.) Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, ANRM pe scurt, în subordinea Primului-Ministru, şi parţial Ministerul Economiei.

Licenţele  şi acordurile petroliere sunt secrete integral, inclusiv perimetrul; se publică doar Hotărârea de Guvern,  care conţine  două fraze seci. Aceasta vine în contradicţie cu textul art. 203 lit. b) din HG nr. 585/2002, care prevede: „b) clasificările se aplică numai acelor părţi ale contractului care trebuie protejate”.

 3. Legea petrolului nr. 238/2004

Art. 1(1) Resursele de petrol situate în subsolul ţării şi al platoului continental românesc al Mării Negre, …, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.

(2) Petrolul reprezintă substanţele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care, în condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat.

(3) Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat.

 Art. 47. – Titularul acordului petrolier are următoarele drepturi:   …

(e) să dispună asupra cantităţilor de petrol ce îi revin, conform clauzelor acordului petrolier, inclusiv să le exporte; …”

Să observăm că:

–  gazele naturale de care se ocupă actualaLegea petrolului se mai numesc şi „gaze convenţionale”;

–  deci, actuala Lege a petrolului se ocupă doar de gazele naturale convenţionale, nu şi de restul gazelor naturale, numite „gaze neconvenţionale” (printre care se află gazele de şist);

– spre deosebire de Legea minelor nr. 85/2003 (pentru  minerale solide: aur, cupru etc.),  unde  pentru concesiune există licenţă  pentru explorare (pentru  maximum 8 ani)  şi licenţă pentru  exploatare (de fapt pentru dezvoltare, exploatare, închidere)  (pentru 20 de ani), exclusive, în Legea petrolului nr. 238/ 2004 există o singura licenţă, „mixtă”, de explorare şi de exploatare, numită  „acord petrolier (de concesiune pentru  explorare-dezvoltare-exploatare)” (de fapt  ar trebui să fie şi pentru  abandonare !) (pentru 30 de ani);

– explorarea petrolului are trei etape: cercetare, prospectare şi explorare geologică.

4. Producţia actuală de gaze naturale  (convenţionale) în România

Producţia actuală de gaze naturale este de 11 miliarde m.c./an  (de la  producţia maximă de 36 miliarde  m.c. în anul 1986).

Necesarul intern este de 15-16 miliarde m.c./an (populaţie şi  întreprinderile care mai există).

Diferenţa este acoperită  prin import de gaze, în principal din Rusia.

Depozitele cunoscute acum de gaze naturale din Romania sunt de  circa 100 miliarde m.c., deci suficiente pentru  încă circa 10 ani.

Producţia internă este realizată de două companii:

  • compania de stat Romgaz, care extrage circa 6 miliarde m.c./an, şi
  • compania Petrom. S.A. (în care statul român are 10 % din acţiuni, restul fiind deţinut de austriecii de la OMV), cu o producţie de circa 5 miliarde m.c./an.

Menţionăm că România nu a exportat până acum gaze naturale, deoarece  nu are instalaţii de lichefiere şi conducta Arad-Szeged (plătită de statul român şi de statul maghiar) nu este încă finalizată. Petrom a anunţat, se pare, că de îndată ce această conductă va fi finalizată, va exporta  (parte din) gazul produs de ea:  Legea petrolului nr. 238/2004 îi permite şi Uniunea Europeană o cere, prin impunerea liberalizării  (circulaţiei) energiei.

5. Gazele  neconvenţionale

Conceptul de gaze neconvenţionale a fost dezvoltat cu precădere în ultimii 10 ani, odată cu perfecţionarea tehnologiilor de explorare şi extracţie ale acestui tip de gaze.

Definiţia generală a gazelor neconvenţionale, acceptată în prezent, se referă la acele acumulări de gaze naturale care nu pot fi identificate, caracterizate şi produse comercial prin tehnologii comune de explorare şi producţie şi care sunt cantonate în rezervoare cu permeabilităţi şi porozităţi reduse, ce nu permit curgerea decât prin aplicarea pe scară largă a fracturărilor hidraulice şi săpării de sonde orizontale sau multilaterale.

Categoriile de gaze neconvenţionale identificate şi valorificate în lume sunt: Shale gas (gazul de şist, „Tight gas” gresii/roci carbonatice, CBM „Coal bed methane”, „Methane Hydrates”.

Caracteristica comună a acumulărilor de gaze neconvenţionale este  factorul de recuperare foarte  mic (3-10%), faţă de gazele convenţionale, unde este de circa 80%.

Întrucât factorul de recuperare pe zăcămintele de gaze neconvenţionale este foarte scăzut, volumul de resurse trebuie să fie considerabil pentru ca exploatarea să fie rentabilă. În consecinţă.  evaluarea rezervoarelor de gaze neconvenţională necesită o explorare complexă prin utilizarea celor mai moderne metode de investigaţie geofizică şi calibrarea lor cu probe extrase din complexele geologice de interes.

Fracturarea (fisurarea) hidraulică este operaţiunea petrolieră care se aplică în rezervoarele cu permeabilitate şi porozitate scăzute pentru realizarea pe cale artificială a unui sistem de microfisuri prin care sunt antrenate gazele către gaura de sondă. Procedeul constă în pomparea sub presiune în strat a unui volum important de apă în amestec cu substanţe chimice adecvate compoziţiei rocii supuse acestui preocedeu, împreună cu materiale de susţinere, denumite propanţi, care menţin deschis sistemul de microfisuri.

Impactul asupra mediului cauzat de procedeul fisurării hidraulice poate fi  foarte mare!

Conform Marianei Papatulică, cercetător la Institutul pentru Economie Mondială al Academiei Române (în articolul „Gazele de şisturi sunt deja o soluţie miraculoasă pentru SUA, dar discutabilă pentru Europa”,  Foreign Policy Romania nr. 28, mai-iunie 2012, pag. 40-41):

Rezervele SUA de gaze de şist sunt estimate la 24.400 miliarde m.c., suficiente pentru a-i asigura necesarul de consum timp de 100 de ani şi a unei producţii reprezentând 35% din producţia totală de gaze naturale…. 

 Europa are  depozite impresionante de gaze neconvenţionale, evaluate între 18.000 şi 35.000 miliarde m.c. . …

Cu excepţia Norvegiei, toate ţările europene sunt importatoare nete de gaze naturale (din Rusia). Aceasta înseamnă că dezvoltarea resurselor de gaze neconvenţionale ar îmbunătăţi esenţial securitatea aprovizionării viitoare. 

Polonia, care se presupune că ar deţine cele mai ample rezerve de pe continent, a emis 109 licenţe … rezultatele de până acum ale forajelor de testare din bazinul Marii Baltice …. s-au  situat net sub aşteptări, ceea ce a făcut imposibilă extracţia la scară industrială. …

Ucraina deţine al patrulea mare depozit de gaze din şisturi din Europa, estimat la 1.200 miliarde m.c. Un factor care favorizează dezvoltarea depozitelor de gaze din şisturi bituminoase în Ucraina îl constituie densitatea relativ scăzută a populaţiei. Dar paşii realizaţi până în prezent sunt nesemnificativi. …

Alte state europene sunt, în schimb, mai puţin entuziaste în legătură cu aceste gaze, din cauza tehnologiei controversate de extracţie a gazului – fracţionarea [fracturarea] hidraulică. … Metoda a fost deja interzisă în Franţa, Irlanda şi Bulgaria. În landul german Renania de Nord-Westfalia a fost introdus un moratoriu privind producţia de gaze neconvenţionale, iar în Anglia, ca şi în alte ţări, se desfăşoară ample proteste publice împotriva acestui procedeu de extracţie. …

Trebuie menţionat că nu numai cetăţenii europeni, dar şi cei din SUA şi Canada s-au arătat îngrijoraţi în legătură cu impactul fracţionării hidraulice asupra mediului.“

 6. Comparaţie SUA-Europa  legată de exploatarea gazelor de şist

Conform Marianei Papatulică, FP:

„- În SUA, proprietarul unui teren are toate drepturile pentru rezervele minerale din subsol, în timp ce în Europa ele aparţin de regulă statului, cum este  şi cazul României; aceasta face ca în SUA permisele de exploatare să se obţina mai uşor ca în Europa.

– Depozitele de gaze de şist ale Europei se află la adâncimi mai mari decât cele din SUA, deci sunt mai greu de extras,  cu mai multe puţuri şi mai multă apă, ceea ce per ansamblu înseamnă costuri mai mari.

–  Europa are o densitate a populaţiei mult mai mare ca SUA, deci  mult mai mulţi oameni pot fi afectaţi de exploatare;  în consecinţă şi opoziţia faţă de obţinerea licenţelor de exploatare poate fi mai puternică.

Capacitatea de fracţionare [fracturare] hidraulică şi echipamentele de foraj în Europa sunt de 80 de ori mai puţine decât în SUA. De aceea sectorul se dezvoltă într-un ritm lent, iar costurile cu greu vor ajunge să scadă la nivelul celor din SUA.

– Industria de gaze a SUA beneficiază de reglementări de mediu mai puţine decât cea europeană.”

7. Generaţia următoare:  „fracţionarea [fracturarea] curată”

Conform Marianei Papatulică, FP:

Potrivit companiei ExxonMobil, „fracţionarea [fracturarea] curată”, fără utilizarea de produse chimice, va fi disponibilă, la scară comercială, în termen de circa doi ani. Trei furnizori de servicii petroliere, lideri de piaţă în domeniu, pe plan mondial, Baker Hughes (DirectConnect), Schlumberger (HiWay) şi Halliburton (RapidFrac) testează următoarea generaţie de tehnologii de fracturare.

8. Gazele de şist în România

Am văzut că gazele de şist nu se regăsesc în actuala Lege a petrolului 238/2004 (vezi Art. 1, alin. 3). Deci, teoretic, legal,  gazele de şist  nu pot fi explorate-dezvoltate-exploatate în România, până nu se modifică legislaţia.

Nu există nici un studiu profesionist complet care să analizeze  gazele neconvenţionale (gazele de şist).

Există în pregătire un studiu referitor la gazele neconvenţionale, incluzând gazele de şist, sub egida Comitetului Naţional Român, pentru Consiliul Mondial al Energiei (CNR-CME). ANRM ne sfătuieşte să aşteptăm concluziile acestui studiu, înainte de a declanşa o „cruciadă” împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist prin FH. Dar ANRM nu a aşteptat acest studiu şi a aprobat pentru Chevron patru acorduri petroliere pentru gaze neconvenţionale – oare de ce?

Deci,  compania americană Chevron (www.chevron.com) deţine 4 acorduri petroliere pentru gaze de şist (menţionăm că pe site-ul companiei se menţionează expres că este vorba de gaze de şist pentru cele 4 perimetre: „shale gas exploration areas”), obţinute astfel:

– Guvernul a  concesionat (în urma cererii  avansate în  iulie 2010) companiei americane Chevron trei perimetre în Dobrogea de sud, cu ieşire la Marea Neagră, în suprafaţă totală de 2.700 km^2 (=270.000 ha) pentru  gazele de şist, prin 3 acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare,  încheiate între ANRM şi Chevron România Holdings  B.V. (subsidiara olandeză a companiei americane Chevron):

  • în perimetrul EX – 18 Vama Veche,  prin HG nr. 188 din 20.03.2012
  • în perimetrul EX – 19 Adamclisi, prin HG nr. 189 din 20.03.2012
  • în perimetrul EX – 17 Costineşti, prin HG nr. 190 din 20.03.2012.

La 29.02.2011Chevron a achiziţionat 100% de la Regal Petroleum acordul petrolier pentru gaz, pentru perimetrul EV-2 Bârlad, de 6.257 km^2 (=625.700 ha). Acordul  petrolier  a fost aprobat lui Regal Petroleum  prin HG nr. 2283 din 9.12.2004  şi transferat lui Chevron de către ANRM în 2011; explorările erau planificate să înceapă în 2012.
Cele trei acorduri petroliere  deţinute de Chevron în Dobrogea au fost declasificate, la cererea societăţii civile, şi au fost puse pe site-ul ANRM. Acordul petrolier deţinut de Chevron pentru Bârlad nu a fost încă declasificat.

În urma declasificării  celor trei acorduri ale Chevron în Dobrogea, am putut observa, printre altele,  două lucruri:

– (1) că  toate cele trei acorduri conţin la Art. 1 – Definiţii, la pagina 7, următoarea definiţie:

*Gaze naturale* sunt gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat  precum şi gaze neconvenţionale.

Definiţia  gazelor naturale este  diferită, prin ultima parte, subliniată  de noi, de cea  prevăzută în Legea petrolului nr. 238/2004: este proba că Legea petrolului nu se referă şi la gazele neconvenţionale şi că deci cele trei acorduri pentru gaze de şist sunt ilegale!!!

– (2) În Anexa 1 de la sfârşitul fiecăruia din cele trei acorduri se află  scris „Programul minim de lucrări de explorare” pentru maximum 8 ani, identic la toate trei:  de  2 + 2 = 4 ani în Faza I (program obligatoriu), cu costuri  totale de  21.140.000 USD,  şi  trei variante (de 2 ani, de 3 ani şi de 4 ani)  pentru Faza II (program opţional), cu costuri totale în varianta de 4 ani de 100.140.000 USD.

Deci, în cele trei acorduri petroliere de explorare-dezvoltare-exploatare din sudul Dobrogei  sunt detaliate  doar lucrările de explorare, în valoare totală  de 3 x 121.280.000 = 363.840.000 USD pentru 8 ani.  Aceasta explică de ce unii vorbesc de exploatare (acordul este de explorare plus exploatare, pentru 30 de ani), alţii de explorare (sunt aprobate lucrările pentru faza de explorare, care durează maximum 8 ani)! Dar este clar că după ce termină explorarea, nu va putea fi împiedicat să exploateze!

9. Pericol mare

Conform  studiului „Gazele de şist – o nouă provocare”, 42 pagini,  autor Geogeta Ionescu, Editor Asociaţia ALMA-RO, iulie 2012, „sudul Dobrogei  este ameninţat de reactivarea faliei seismice Vidraru-Snagov-Shabla, conform opiniei prof. dr. academician Mircea Săndulescu, iar zona Bârladului se află în apropierea celebrei zone seismice Vrancea”.

 10. Motivaţia sprijinului acordat de domnul Preşedinte Băsescu

Motivaţia sprijinirii exploatării gazelor de şist în România de către Chevron, făcută publică  de către domnul Preşedinte Traian Băsescu – şi reluată şi de alte persoane – este că gazele de şist obţinute ar ajuta la realizarea independenţei României de importul de gaze ruseşti  (peste maximum  8 ani, când  ar începe exploatarea). Domnul Preşedinte a mers până acolo că a afirmat că persoanele care se opun exploatării sprijină de fapt interesele Rusiei.

Se ignoră, cu bună ştiinţă sau nu, că Chevron deţine (în afara Legii petrolului) cele 4 acorduri petroliere în proporţie de 100%, că redevenţa pe care trebuie să o dea Statului este în bani, nu în natură (adică nu în gaze de şist)  şi că Legea petrolului, Art. 47 (e),  îi dă dreptul lui Chevron „să dispună asupra cantităţilor de petrol ce îi revin, inclusiv să le exporte”, sub formă lichefiată.

Aşadar,  să  fie foarte clar, Chevron nu are obligaţia să  vândă României  gazele de şist obţinute, poate să le ducă în SUA, şi deci România va obţine foarte probabil ZERO gaze de şist de la Chevron. Sau le va obţine cumpărându-le, de la Chevron, nu de la ruşi, dar tot cumpărându-le. Aşa va căpăta România independenţa  energetică de gaze? nu mai cumpără de la ruşi gaze convenţionale, cumpără de la americani gaze neconvenţionale româneşti, făcând prăpăd ecologic în România?

Dacă dorim independenţa energetică a României, pentru noi şi pentru generaţiile următoare, atunci ne punem mintea la contribuţie: economisim, înlocuim concesiunea cu împărţirea producţiei, sau măcar redevenţa în bani cu redevenţa în natură, etc.

Dar dacă România nu ar fi avut resurse naturale, ca Elveţia şi Japonia, ce mai discutam acum? De aceea nu am „tras”  decât 9,6%  din cele 24 de miliarde de dolari de la Uniunea Europeană, că  ne-am bazat pe vânzarea resurselor naturale?

Am auzit că şi Petrom ar exporta din gazele extrase în România, o dată cu terminarea lucrărilor la conducta Arad-Szeged.

Sprijinul acordat de domnul Preşedinte şi de alţi domni companiei americane Chevron ca să ne ia gazele de şist  (ca şi companiei canadiene Gabriel Resources ca să ne ia aurul) nu poate fi explicat deci economic, se poate explica doar politic. Poate că sunt presiuni  în acest sens? nu ne-ar mira.

Considerăm că acordurile petroliere obţinute de Chevron nu sunt în interesul naţional şi de aceea ele nu trebuie sprijinite (mai ales că am demonstrat că sunt în afara legii petrolului, ele trebuie deci anulate)!

11. Concluzii

1) Acordurile petroliere  de explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist aprobate  pentru Chevron  sunt în afara legii petrolului, deci sunt ilegale. În consecinţă, ele (şi altele de aceeaşi natură) trebuie să fie de urgenţă anulate.

2) În lipsa Strategiei Naţionale de dezvoltare, a Strategiilor sectoriale de evoluţie, inclusiv a resurselor naturale,  şi fără definirea interesului naţional (înlocuit astăzi cu alte tipuri de interese),  fără o legislaţie adecvată foarte bine pusă la punct, avizarea unei investiţii de tipul valorificării gazelor  de şist este inoportună şi ilegală.

În consecinţă, se impune votarea unei legi privind interzicerea folosirii în România a metodei fracturării  hidraulice a rocilor în explorarea-dezvoltarea-exploatarea gazelor de şist.

Prof. univ. Afrodita Iorgulescu

P.S.: Acest articol este un rezumat al studiului „Raportul Comisiei de Experţi în urma audierii publice pe tema:  „Explorarea şi exploatarea gazelor de şist în România. Încotro?” de 26 de pagini, din 28 noiembrie 2012, la care am colaborat, aflat, împreună cu depoziţiile martorilor la audierea publică, la adresa:

http://www.alma-ro.ngo.ro/?apc=i–r0x1-40400&x=40410

De fapt, acest raport poate fi citit în format .pdf și aici.

Și-acum, câteva comentarii!

Ne place să vorbim cu mândrie despre cei peste 100 de ani de industrie românească de petrol și gaze. E-adevărat că după izolarea tehnologică a anilor ’70 – ’80 și după peste 20 de ani de „capitalism” în care chiar președintele își îndeamnă conaționalii s-o „taie” din țară, probabil că nu e ușor. Dar, dac-ar fi existat voință și patriotism, s-ar fi găsit alte căi de abordare a problemei. „Prin noi înșine” n-ar fi rămas doar în paginile de istorie!

Și dacă totuși s-a ajuns la concesionări către companii străine ale perimetrelor petroliere, de ce nu s-a aplicat principiul împărțirii producției, așa cum bine se precizează mai sus?

Stabilirea unei redevențe petroliere fixe în bani este o altă gogomănie! Din moment ce nivelul producției este la îndemâna operatorului, ce relevanță are stabilirea unor sume funcție de producția unui zăcământ? Intensificarea și mai ales diminuarea producției sunt procese aflate sub controlul concesionarului!

Se vorbește în continuare de „factor de recuperare” a hidrocarburilor (petrol, gaze). O traducere nefericită a termenului american „recovery factor”. Conform DEX online, „a recupera” are ca principal înțeles „a dobândi din nou, a redobândi, a recâștiga”. Ori nu noi am pus hidrocarburile acolo în pâmânt și acum le „recuperăm”! Noi exploatăm! Și-atunci, termenul corect ar fi „coeficient de extracție”!

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: