M.R. Ungureanu şi Victor Ponta – „chelneri de bacşişuri” mici în kibuţul Mossadului… (I)

Victor Ponta îşi face cărţile în Israel

Apariţia la vîrful politicii româneşti, în anul 2001, a tînărului procuror Victor Ponta, venea după ce acesta a instrumentat un dosar penal în care i-a făcut jocurile inculpatului israelian Elan Schwartzenberg, individ care pe atunci, în perioada 2001-2004, intermedia relaţiile dintre politicienii români de la guvernarea PSD şi cei israelieni. Pentru a-l proteja pe româno-israelian, procurorul Ponta, care era şi asistentul premierului Năstase la facultatea unde preda acesta, a ignorat chiar şi un Ordin de sechestru pronunţat împotriva lui Elan Schwartzenberg de către Înalta Curte de Justiţie a Angliei şi Ţării Galilor.

Imediat încheiată „afacerea penală Schwartzenberg”, Victor Ponta părăsea procuratura şi devenea şef al Corpului de Control al primului-ministru Adrian Năstase şi, pe linie politică, şeful tineretului PSD. Aveam să vedem cum Schwartzenberg a aranjat apoi, întîlnirile semi-oficiale dintre premierul român Adrian Năstase şi cel israelian, Bibi Netanyahu.

Ajuns şef al PSD (Partidul Socialist Democrat) din România, Victor Ponta a preluat şi toate conexiunile israeliene ale acestuia, construite de mentorul său politic, Adrian Năstase (pe larg prezentate în lucrarea Ofensiva iudaismului asupra României). Una dintre aceste conexiuni este cea cu oamenii miliardarului Mordechai (Motti) Zisser, un sionist care este principalul finanţator al Partidului Muncii din Israel şi care deţine în Bucureşti Hotelul Radisson Blue (fostul Hotel Bucureşti), urmare unei privatizări frauduloase.

Aşa se face că, în 26 noiembrie 2010, Victor Ponta se ducea în Israel însoţit de Daciana Sîrbu, soţia sa europarlamentar, ca şi de „pupila” lui Ion lliescu, Corina Creţu. Oficial, cei trei se aflau la Tel Aviv pentru inaugurarea unei nou înfiinţate filiale a PSD în Israel, dar ei au discutat şi alte treburi cu Colette Avital, la reşedinţa lui Armand Schor, influent om de afaceri israelian, reprezentantul PSD pentru Israel şi Orientul Mijlociu. Interesul lui Ponta la Colette Avital era faptul că aceasta ar avea puternice legături la vîrful administraţiei de la Casa Albă, fiind totodată, de cîteva decenii, intima preşedintelui israelian Shimon Peres, iar scopul său era „să prezinte americanilor, prin intermediul israelienilor, planul său de revenire a PSD la conducerea României”, dorindu-şi pentru el însuşi „funcţia de prim-ministru, pe care vrea să o ocupe în urma unor alegeri anticipate, sau la termen… Victor Ponta doreşte să negocieze susţinerea administraţiei de la Casa Albă prin intermediul israelienilor”. Raportul SIE, prezentat preşedintelui Băsescu în acele zile, ar fi arătat că Victor Ponta a convins-o pe Colette Avital „să susţină în faţa lui Shimon Peres, dar şi la Casa Albă, un plan prin care atît israelienii, cît şi americanii să marşeze în cazul unor alegeri anticipate… la schimbarea guvernului actual cu un guvern de coaliţie condus de PSD, cu Victor Ponta premier”. Totodată, însă, Ponta aducea asigurări de fidelitate în privinţa „relaţiilor comerciale şi politice dintre Israel şi România” şi privind „poziţia Statului Român în procesul politic din Orientul Mijlociu”, cum anunţau comunicatele de presă (Agenţiile Animanews şi Prompt Media din 27.11.2010, ca şi ziarul Tricolorul din 29 şi 30 noiembrie 2010).

Pînă la urmă, Ponta şi Colette Avital nu erau la prima discuţie. În acelaşi an, prin luna mai, unii lideri ai PSD avansau ideea ca româno-israelianca Avital să devină preşedintele României la alegerile din 2014, pe care o vedeau ca o „doamnă de fier de origine evreiască”, „o Margaret Thatcher a României, o mînă de fier într-o mănuşă de catifea”. Exact după o lună de cînd s-a discutat în „cercurile înalte” ale PSD această propunere, în iunie 2010, Victor Ponta, în calitate de şef al PSD se întîlnea la New York cu madame Colette Avital, la întrunirea Consiliului Internaţionalei Socialiste, avînd o lungă discuţie cu aceasta (conform unui comunicat al PSD), O Avital deţinînd funcţia de secretar general al Partidului Muncii din Israel şi fiind o intimă a centrelor de putere ale lumii. (Colette Avital „s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii”: a lucrat pentru diplomaţia israeliană la Bruxelles, a fost consul la Boston, ambasadoare a Israelului la Paris şi la Lisabona, consul general al Israelului la New York şi director general adjunct pentru problemele Europei Occidentale în ministerul de Externe israelian, apoi de peste un deceniu este deputat în parlamentul israelian, candidînd chiar şi la şefia statului Israel. Are reputaţia de a fi prietenă şi cu secretarul de stat american Hilllary Clinton, evreică la rîndul ei).

Ungureanu nominalizat de Washigton

Am văzut, în mare parte din conţinutul acestei lucrări, trecutul, mai mult decît vulnerabil, care îl leagă pe personajul M.R. Ungureanu de evrei, în general, de organizaţiile americane şi mondiale evreieşti, în special, de Israel şi interesele lui, mai ales.

Devenit premier al României la începutul lunii februarie 2012, în urma revoltelor de stradă din ţară şi mai ales din Bucureşti, urmate de demisia guvernului Emil Boc, aveam să aflăm ulterior de la Traian Băsescu că decizia ca Ungureanu să devină premier al României o luase cu Emil Boc încă din decembrie 2011 (deci fără nici o legătură cu revoltele populare din ianuarie-februarie 2012). De ce să fi intervenit, însă, această decizie. Răspunsul stă, cum se aflase deja, în afara ţării.

Cineva din marii acestei lumii i-a cerut lui Băsescu să îl aducă la guvernarea României pe Mihai Răzvan Ungureanu, pînă atunci şef al spionajului românesc (SIE).

Cum am văzut, M. Răzvan Ungureanu i-a deschis uşile SUA lui Traian Băsescu încă din anul 2005 (8-10 martie), cînd, fiind ministru de externe, Ungureanu s-a folosit de vechile şi strînsele sale relaţii cu organizaţiile evreieşti, în frunte cu B’nai B’rith-ul, pentru a-i aranja anumite vizite şi intrări lui Băsescu în Statele Unite. Ei bine, ceea ce nu se ştia, încă de atunci, din 2005, Traian Băsescu a încercat să îl facă premier pe Ungureanu (urmare, probabil, vizitei din SUA, din martie). Povestea, strict reală, este următoarea: Băsescu a negociat cu premierul Tăriceanu la Vila Lac 3 ca acesta să îşi dea demisia ca să forţeze alegerile anticipate (erau siguri că Alianţă DA va obţine o majoritate, pe care nu o avea) şi, în calitatea sa de premier interimar, să şi organizeze alegerile. Numai că, după ce Tăriceanu a anunţat că va demisiona, Băsescu a declarat că îl va numi pe Ungureanu premier interimar, fapt ce a făcut ca Partidul Naţional Liberal să respingă demisia lui Tăriceanu, care şi-a şi retras-o, intrînd, alături de PNL, în bine-cunoscutul război de uzură cu Traian Băsescu. Era înainte ca guvernul Emil Boc să plece în Israel, în noiembrie 2011, cînd, pe canalele politice neoficiale se aflase că, urmare a vizitei preşedintelui Traian Băsescu în SUA, din 13-14 septembrie 2011, Mihai Răzvan Ungureanu trebuia scos în prim-planul politicii româneşti pentru a fi mai apoi ales preşedinte al României, în 2014 (sau mai devreme, în cazul alegerilor anticipate). Ungureanu se afla şi el alături de Băsescu la Washington (Vizita preşedintelui Băsescu în SUA, în 13-14 septembrie 2011 „a fost un lucru bine pregătit şi bine securizat pentru a nu fi distrus mediatic din vreme” zicea el, adică a fost ţinută la secret pînă cînd a intrat la oficialii americani, pentru a treia oară de cînd era preşedinte (8-10 martie 2005; 26-28 iulie 2006 şi acum, în 2011), de fiecare dată însoţit de M. R. Ungureanu. De această dată, Băsescu era însoţit în SUA şi de directorul SRI, George Maior, de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ei venind, cel puţin formal, să semneze „înţelegerea” de amplasare în România a scutului american „antirachetă” (de fapt, nişte rachete americane cu rază lungă ce ar putea ajunge şi în Iran, dar şi în Rusia, iar dacă ar fi folosite ca interceptoare, ar exploda deasupra teritoriului României sau al Mării Negre). În realitate, ca să fie primit, Băsescu a semnat mai multe în SUA, căci secretarul de stat de la Externe, Bogdan Aurescu, îi pregătise un nou „Parteneriat strategic” cu SUA, mai „accentuat” (după cum mai au americanii cu Israelul şi Polonia, vezi Doamne!), privind „consolidarea schimbului de informaţii” şi „lupta antiteroristă”, cooperarea militară şi regională, facilitarea „investiţiilor” americane etc.). De aceea, un ziar titra: „Succesorul lui Traian Băsescu” încă din noiembrie (Cotidianul din 4 noiembrie 2011), arătînd că oficialii SUA i-au cerut lui Traian Băsescu „să-şi găsească repede un succesor de soi la tronul Cotrocenilor” căci, „cum România face parte din NATO şi UE, partenerii noştri externi se arată la rîndul lor preocupaţi încă de pe acum de cine va conduce România în epoca post-Băsescu”. Concret, discuţia a fost impusă de şefa politicii Externe a SUA, evreica Hillary Clinton, ca şi de vicepreşedintele american Joe Biden, un interlocutor curent al lui Băsescu, după 2009. Numele agreat de toată lumea la Washington a fost cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Ca dovadă – scria Cotidianul -, nici nu au trecut două săptămîni de la vizita lui Băsescu în SUA şi despre Ungureanu se aude că va fi dislocat din dispozitivul SIE şi aruncat pe scena politică. Scopul: antrenarea lui pentru Cotroceni… O dată rezolvată Preşedinţia, mai marii Americii şi României au trecut la guvernul Boc. De care toţi s-au declarat sătui… Conform ecourilor revărsate pînă pe malurile Dîmboviţei, partea americană ar fi sugerat o schimbare rapidă şi majoră…”.

A urmat apoi discuţia lui Băsescu cu Boc, după ce acesta a fost lăsat totuşi să semneze ca premier angajamentele României cu Israelul în 23-24 noiembrie 2011, în decembrie 2011, preşedintele cerîndu-i premierului Boc ca în cca. o lună să demisioneze. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că, aflîndu-se în Israel, şi fiind îndemnat public să se alieze Israelului în atacarea Iranului (în conferinţa de presă) de premierul israelian Netanyahu, Emil Boc a făcut un pas înapoi, declarînd că România se raliază sancţiunilor ONU şi UE la adresa Iranului (prea blînde şi insuficiente, în opinia lui Netanyahu). A mai făcut şi „impoliteţea” de a cere să citească acordul româno-israelian, pregătit de gazde, înainte de a-l semna.

„Premier pentru război“… susţinut de masoni

Era de aşteptat, văzînd trecutul şi prieteniile sale, ca noul premier numit în februarie 2012, M.R. Ungureanu, să fie mult mai săritor pentru interesele Israelului. Voci publice ale societăţii civile au spus-o răspicat: „M.R. Ungureanu este prim-ministrul de război al României!”.

Opiniile acestea se bazau pe faptul că Iranul declarase că va lua drept ţintă orice ţară care ajută Israelul să îl atace militar: „Orice loc folosit de inamic pentru operaţiuni ostile împotriva Iranului va fi subiectul unei riposte din partea forţelor noastre armate”, declara textual prin februarie 2012 vicecomandantul iranian al „Gardienilor Revoluţiei” (forţele militare de elită iraniene), Hossein Salami, conform agenţiei Fars. Cum am văzut, în acest sens, al ajutorării militare a Israelului, spaţiul României excelează, ceea ce ar fi trebuit să atragă atenţia autorităţilor române, care însă au tăcut mîlc, spre deosebire de cele bulgare, care, prin vocea ministrului de externe de la Sofia, Nikolai Mladenov, declara, chiar înainte de sosirea secretarului de stat american Hillary Clinton la Sofia: „Bazele americano-bulgare din Bulgaria nu vor fi folosite pentru un eventual atac asupra Iranului”, (conform Sofia News Agency).

Cînd ex-premierul Emil Boc îi respingea propunerea premierului israelian Netanyahu, în noiembrie 2011, ca România să participe la măsuri mai dure împotriva Iranului, el practic îl contrazicea pe preşedintele Băsescu, care în 12 august 2010, în timpul unei vizite la Bucureşti a preşedintelui israelian Shimon Peres, spunea că „România va fi un partener loial al Israelului”, în cazul în care acesta va ataca Iranul.

Din 2012, războiul era pe punctul de a se declanşa, exact anul la începutul căruia Mihai Răzvan Ungureanu devenea premier al României.

Un important mason român -Ş.M.-, şef de rit, a arătat într-un anumit context că Ungureanu aparţine masoneriei regulare. Avînd un grad înalt de iniţiere (33 în ritul scoţian), el are dreptul de a participa şi la întrunirile altor loji, din străinătate, dar se spune că a avut şi perioade în care a intrat în adormire, deşi s-a vădit că „fraţii” i-au sărit întotdeauna în ajutor. Şi despre tatăl lui M. R. Ungureanu, Ştefan Ungureanu, se spune în oraşul său – laşi, unde a fost viceprimar, că este un important mason. Un profesor evreu şi mason, A. Vianu (zis şi Sami), ar fi cel care l-a preluat la începutul anilor ’90 pe M.R. Ungureanu, pentru a-l propulsa în carieră.
S-a vorbit chiar în Parlamentul României despre „apartenenţa” (probabil participarea sa, în timpul deplasărilor în Israel) prin 1997-2007, la loja masonică Hashachar nr.32 din „Orientul Tel Aviv”, cu caracter sionist, compusă de evreii originari din România, în anul 1951, care ţine ritualul în limba română „sub ciocanul venerabilului maestru loan Schwartz”. Loja masonică israeliană Hashachar ar fi fost, alături de gruparea de la Paris a evreului Marcel Schapira, cu care se afla în strînsă legătură, „păstrătoarea şi perpetuatoarea tradiţiei masonice româneşti peste 40 de ani (1951-1993), pînă la crearea Marii Loji Naţionale din România”, după Joseph Haffner, Mare Orator al Marii Loji din Statul Israel.

Loja Hashachar asigură în prezent amiciţia între Marea Lojă din Statul Israel şi masoneria română (M.LN.dinR.), după ce în martie 2001 (cînd Ungureanu era secretar de stat la Externe şi preşedinte al aşa-zisei agenţii de stat „Institutul Român pentru Studii Strategice”), o delegaţie a masoneriei române, condusă de Marele Maestru Gheorghe Comănescu i-a vizitat pe „fraţii” din Israel, la jubileul de 50 de ani de la crearea lojii Hashachar.
De ani buni, Mihai Răzvan Ungureanu a fost susţinut, material şi politic de magnatul „mare maestru” mason Bogdan Nicolae Buzăianu, cel care este „garantul de amiciţie” dintre Marea Lojă Alpina a Elveţiei (este cetăţean elveţian) şi Marea Lojă Naţională din România. Tot Buzăianu e cel care i-a propus, pe linie de partid (PNL), în 2004, premierului Tăriceanu, să îl pună pe Ungureanu – agreat şi de Băsescu, Buzăianu fiind prieten şi cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui – în fruntea ministerului de Externe. Apoi, cît a fost director general al SIE (spionajul românesc), Ungureanu a folosit curent avionul personal al lui Buzăianu şi a primit de la el zeci de mii de euro (plăţi pentru servicii necunoscute). De fapt, Ungureanu ar fi fost împreună cu Mircea Băsescu în mai multe rînduri la ziua de naştere a lui Buzăianu (sînt celebre scenele de pahar dintre Bogdan Buzăianu şi Mircea Băsescu). Totodată, Mihai Răzvan Ungureanu se caza gratuit în apartamentul rezervat permanent la Hotelul Imperial din Viena pe numele lui Bogdan Buzăianu, căci Ungureanu are, după Israel, o relaţie specială cu Austria, vizitînd frecvent Viena, dînd interviuri şi conducînd Institutul de Cercetări Evreieşti din capitala austriacă (În martie 2006, în cotidianul austriac Die Presse, apărea un interviu cu ministrul de Externe de atunci al României, M. R. Ungureanu, care le spunea austriecilor că: „Austria este azi cel mai important investitor străin din România. Trebuie să priviţi România aproape ca şi un nou land federal (austriac)”. De fapt, lui Ungureanu îi place să stea cît mai mult la Viena. Aici a condus în perioada 2001-2003 aşa-zisul institut „Europe’s South-Eastern’s Pact of Stability” (Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est), iar în perioada 2003-2004 a coordonat, tot la Viena, „South-Eastern European Iniţiative” (Iniţiativa de Cooperare pentru Europa de Sud-Est), post în care revine în martie-decembrie 2007, tot la Viena. Şi soţia lui Ungureanu a încasat 170.000 de euro pentru „medical consulting” de la OMV AG Vienna (care deţine în România trustul petrolier Petrom).

Dar Austria este în Europa „sluga intereselor sioniste”, conform lui Moishe Arye Friedman, rabinul şef iudeo-ortodox al Austriei statul austriac, Viena cu precădere, fiind împînzit de agentura Mossad-ului, care a recurs chiar şi la lichidarea, prin aranjarea unui accident, a liderului naţionalist Jörg Haider, în anturajul căruia a fost introdus – ca secretar general al partidului al cărui lider era Haider, Partidul Libertăţii – un evreu recrut Mossad, Peter Sichrovski.

Gruparea masonică condusă de Buzăianu şi de Cornel Vişoianu este cunoscută şi ca „masoneria română a energiei”, după mega-afacerile derulate de cei ce o compun şi a fost pînă la integrarea ei în Marea Lojă Naţională din România, în 2008, dar şi după aceea, strîns legată de Grande Lodge Alpina (Marea Lojă Alpina) din Elveţia, („ţara de adopţie” a afaceristului Pro Mare Maestru Buzăianu, care a şi renunţat la cetăţenia română în 2007, pentru a fi mai greu anchetat de procurorii români). În mod concret, Marea Lojă a României (gruparea lor) semnase un „Pact de Concordat” cu Alpina, marea lojă elveţiană care este unul dintre puternicele braţe europene ale masoneriei britanice – ce îi conferă „regularitatea” – dar numele ei este, în acelaşi timp, implicat în mai multe conspiraţii.

PDL-istul Corneliu Vişoianu, şeful MASONERIEI ENERGIEI, deci principalul partener masonic al lui Buzăianu, în prezent îi secondează pe medicul Radu Bălănescu şi pe E.O.Chirovici la şefia Marii Loji Naţionale din România, după ce şi-a alipit la MLNR în 2008, gruparea masonică (Marea Lojă a României), iar la Conventul din 2010 a fost ales Mare Maestru Adjunct, poziţie înfiinţată pentru prima dată în MLNR. Aproape toate afacerile asupra energiei româneşti teleghidate de „fratele” Buzăianu sînt în favoarea unor firme elveţiene (Actualmente, Buzăianu face parte din Marea Lojă Naţională din România, fiind un apropiat al conducerii acesteia).
Poziţia în „lumea internaţională a energiei” a lui Bogdan Buzăianu l-a făcut să devină, printre altele, membru al Forumului Crans Montana (Elveţia), sub numele de Nicolas Buzăianu, în calitatea de „industriaş elveţian al cărui holding este implicat în producţia şi distribuţia de energie electrică”, devenind astfel şi fondator şi preşedinte executiv al Consiliului pentru Afaceri Publice Internaţionale (World Public Affairs). De altfel, masonul (Buzăianu) a devenit şi membru în consiliul de administraţie al OMV Petrom, care controlează rezervele de petrol ale României.

Această poziţie a lui Buzăianu în CA. al OMV Petrom poate să aducă lumină şi asupra dedesubturilor situaţiei prin care Daniela, soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu, a încasat de la grupul OMV Austria, în 2 ani (2010-2011) suma de 170 mii euro pentru „servicii de consultanţă medicală”, adică 7 mii de euro pe lună, de 6 ori şi ceva mai mult decît salariul de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) al lui Ungureanu, din aceeaşi perioadă, de la o companie a cărei activitate priveşte în mod evident siguranţa naţională, asupra căreia trebuia să vegheze SIE.

S-a spus despre protectorul lui Ungureanu, Bogdan Buzăianu, că „masoneria l-a ajutat să pătrundă în cercuri altfel inaccesibile unui comerciant obscur de energie”, căci el devenea, în mai 2011, la Viena, ctitor al unui think-thank mondialist, prin intermediul societăţii Selectra AG, al cărei preşedinte era, cu numele Center for Global Dialogue and Cooperation, printre sponsorii căruia se numără şi Stamen Stantchev (secretar general şi fondator), binecunoscutul şmenar bulgar din subordinea mafiei israeliene a fraţilor Cernoy (executanţi ai omului Mossad-ului, Mark Rich, care, l-a rîndul lui, i-a sponsorizat studiile în tinereţe lui Ungureanu; ajuns premier, Ungureanu a exclus din biografia sa acest fapt).

Dintre participanţii la înfiinţarea think-thank-ului masonic al lui B. Buzăianu, vienezul Center for Global Dialogue and Cooperation, „nu puteau lipsi” nici evreul ruso-american Vadim Benyatov sau Mustafa Oral, partenerii lui S. Stantchev din „dosarul spionilor” sau al „prădătorilor din energie”. Tocmai pentru aceşti „spioni” a intervenit Mihai Răzvan Ungureanu pentru a fi eliberaţi din arestul cerut de Parchetul General al României-DIICOT, în anul 2007, cînd era ministru de Externe, Ungureanu acţionînd la cererea „de informare” a unor politicieni americani, mulţi evrei.

În 2006, Vadim Benyatov lucra în România pentru Marco Industry Group, companie olandeză controlată de americano-israelianul Marc Rich prin magnatul ruso-israelian Vitali Maschitskiy. În 2002, Marco Industries BV, parte a Marco Group, a preluat una dintre cele mai mari companii româneşti, ALRO-Slatina (cea mai mare topitorie de aluminiu central şi est europeană), totodată cel mai mare consumator de electricitate din România. A preluat apoi şi controlul asupra ALUM Tulcea şi al Conef Energy, specializată în tranzacţionarea de energie. În 2006, în numele evreului Maschitskiy (marioneta lui Rich), Benyatov şi gaşca erau interesaţi de extinderea unităţilor de reactoare nucleare de la Cernavodă. De asemenea, el încerca să aranjeze contracte de energie ieftină de la Statul Român pentru clienţii săi, pentru toate acestea racolîndu-i pe Theodor Stolojan şi Elena Udrea. La 30 noiembrie 2006, Benyatov şi asociaţii săi au fost arestaţi şi acuzaţi de DIICOT de spionaj asupra Ministerului Economiei cu privire la planurile de privatizare din domeniul energiei.

„M-am aşteptat ca asupra DIICOT să se facă presiuni-avea să relateze procurorul de caz, Ciprian Nastasiu – şi chiar aşa s-a întîmplat după arestarea lui Benyatov. În sprijinul lui, Ministerul Afacerilor Externe, adică ministrul Ungureanu a transmis o scrisoare din partea congresmanului (evreu) Robert Wexler, un democrat din Florida… Alte figuri americane care au înaintat „cereri de informare” cu privire la Benyatov erau congresmanul californian Elton Gallegly, senatorul Richard Lugar din Indiana, senatorul Joe Biden din Delaware, în prezent vicepreşedintele SUA, Maura Harty, înalt oficial în Departamentul de Stat american, şi fostul ambasador (evreu) al Statelor Unite în România, Alfred Moses (şef, atunci şi în prezent, al mai multor organizaţii evreieşti internaţionale)…”.

Procurorul Nastasiu mai spunea că: „Atunci cînd l-am informat pe Benyatov că plănuiam să-i cerem o declaraţie referitoare la chestiunea ALRO-Slatina (căci, conform unor suspiciuni generate de interceptările SRI, persoane din anturajul preşedintelui Băsescu-Stolojan şi Udrea – fac trafic de influenţă pentru Grupul Marco în România, care a acaparat ALRO), m-a privit lung şi, pe un ton scăzut, pentru a nu fi auzit de celelalte persoane prezente, m-a întrebat dacă eram în toate minţile şi dacă-mi dădeam seama în ce mă băgăm. Nu a aşteptat să-i răspund şi a părăsit biroul, dînd din cap a refuz… Eram conştient că acest caz era foarte sensibil din cauza numelor politice româneşti „mari” implicate în acţiuni, în numele Marco Group.”

Cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu în legătură, în anturajul sau în subordinea vastei reţele create de un escroc internaţional evreu, Marc Rich, este greu de ştiut cu exactitate, dar rămîne un fapt bine documentat: acela că, din 1992, el era deţinătorul „bursei de merit Mark Rich” (din cadrul „Academiei Regale de Ştiinţe” din Marea Britanie) şi absolvea mai apoi „Mark Rich Royal Society“ la St Cross College Fellowship Centre for Jewish and Hebrew Studies, din cadrul St Cross College-University of Oxford, ceea ce avea să îl propulseze pe Ungureanu în lumea marilor afaceri ideologico-politice controlate de organizaţiile mondiale evreieşti, ca şi, iată, în anturajul (subordinea!!?) unor potentaţi financiar.

În vremea cînd M. R. Ungureanu obţinea „bursa Mark Rich”, la începutul anilor ’90, Rich acţiona în România prin firmele Glencore şi Total Mark Rich, instalate la noi prin bunăvoinţa guvernului Petre Roman (evreu, la rîndul lui, cum bine se ştie). Ulterior, Rich avea să îşi ascundă interesele în spatele unor magnaţi co-etnici evrei din spaţiul ex-sovietic, acaparînd ALRO-Slatina (prin Marco Group), ca şi Rafinăria RAFO-Oneşti sau alte perle ale industriei româneşti.

Odată ajuns prim-ministru, în sprijinul lui Mihai Răzvan Ungureanu, asigurînd şi transferul (interimatul) guvernării de la Emil Boc, a intervenit deschis, în mai multe rînduri, ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, despre care e un fapt bine stabilit că, în trecut, i-a apărat interesele lui Marc Rich prim firma de avocatură Predoiu-Racoti, ce avea printre clienţii săi compania Marco International (adică a lui Marc Rich), aceeaşi pe care o slujeau prietenii lui Bogdan Buzăianu, adică Benyatov şi Stantchev. (Va urma)

CORNEL DAN NICULAE

Sursa: Evreii

Prin urmare, ce putem noi înțelege de aici? Că cei ce „emană” în candidații la „alegeri libere și corecte”, sunt pregătiți din vreme. Și indiferent cine „câștigă” acele alegeri, politica le este impusă de alte interese decât cele strict naționale. Și oamenii îștia jură! Pe constituție și pe biblie!

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: