Gazul de șist, o miză anti-românească

Conform estimărilor, România a ajuns în anul 2013 la cel mai scăzut consum final de energie din ultimii 50 de ani, după o cădere majoră în 2010 și o ușoară revenire în 2011 – 2012. Consumul de gaze naturale a fost realizat în proporție de 95% din producția internă, față de 70% cât era în 2008.

La cum arată structura economiei naționale și structura demografică, nu se întrevede în următorii 10 ani o creștere însemnată a consumului final de energie și nici o posibilitate concretă de a exporta mai multă energie decât în prezent, în principal datorită supraîncărcării rețelelor de transport și imposibilității depozitării, în cazul energiei electrice și datorită sensului predominant Nord-Sud de transport al gazelor naturale pe magistralele de tranzit și a lipsei acordurilor bilaterale de export (cu excepția conductelor Iași – Ungheni, Giurgiu – Ruse și Arad – Szeged, România nu are alte posibilități de export de gaze naturale). (1)

România are un sistem energetic supradimensionat față de necesarul real de consum intern. Acest fapt se datorează transformărilor din structura economiei naționale, respectiv prăbușirea industriei energo-intensive, dar și datorită migrației populației (interne și externe) și a debranșărilor continue de la rețeaua de alimentare cu energie termică. În prezent, din cele 26 de centrale termo-electrice și 75 de centrale termice, majoritatea învechite, 80% funcționează cu pierderi însemnate, care ajung până la 50-70% din cantitatea consumată.

România își poate asigura necesarul de consum de energie electrică pe structura existentă de producție, fără a mai fi nevoie de dezvoltarea de noi capacități de producție, ci doar de înlocuirea parțială și întreținerea capacităților existente, cel puțin până în 2030. Nu sunt necesare așadar proiecte de noi centrale energetice care să funcționeze cu ardere de gaze naturale. (2)

În privința gazelor naturale, odată cu exploatarea din platforma marină (aflate în concesiunile OMV Petrom și ExxonMobil), România își poate asigura din resurse interne necesarul de consum de gaze naturale până în 2025 – 2030, având nevoie de o minimă cantitate de siguranță din import. (3)

Eficiența economică a extracției gazelor neconvenționale, de șist, în cazul în care se dovedește fezabilitatea tehnică a extracției lor prin metoda fracționării hidraulice, este de 1:5 – 1:10, efort/efect, adică la o unitate de energie consumată se obțin între 5 – 10 unități de energie utilă. În comparație cu gazul natural extras prin metode convenționale, al cărui raport de eficiență este 1:100, gazul de șist este de cel puțin 10 ori mai puțin eficient economic. (4)

În condițiile menționate, în baza ipotezelor (1), (2), (3) și (4) rezultă că pentru România nu este justificată economic exploatarea gazelor de șist prin metode neconvenționale. Ba mai mult decât atât, exploatarea gazelor de șist nu este justificată nici pentru securitatea energetică, dat fiind consumul de energie previzionat. Ne permitem astfel să adresăm întrebarea: cui servește de fapt goana aceasta nebună pentru explorarea și exploatarea gazelor de șist, acum și atât de repede, în condițiile asumării unor riscuri majore pentru populație și pentru mediu? Din moment ce o exploatare a gazelor de șist la o singură sondă ar necesita un consum zilnic de apă potabilă de circa 300 mil. mc, cum se justifică argumentul securității energetice, ținând cont că apa este principala sursă a vieții și că riscurile climatice actuale fac ca apa să devină tot mai mult o resursă rară? Cum își protejează statul român cea mai prețioasă resursă, apa?

Cu siguranță, nu miza economică sau cea energetică a României sunt vizate prin decizia politică a exploatării gazelor de șist. Dat fiind contextul geopolitic global și regional, nu putem să ne gândim decât că geopolitica este miza reală, dar mai bine spus geopolitica marilor puteri, care excede din păcate interesul României. Fie că ar fi vorba de o nouă bulă financiară sau de o luptă pentru resurse între SUA/UE vs. Rusia, miza exploatării gazelor de șist nu este adecvată interesului României. Atunci, de ce o facem?

De ce este mințită de către politicieni populația României în legătură cu independența energetică? Tema independenței energetice este falsă prin contextul economic și geopolitic în care se regăsește România. Odată cu liberalizarea prețurilor la gaze naturale (2018), România va depinde în mod exclusiv și nemijlocit de piața internă a Uniunii Europene. În aceste condiții, problema „independenței” este caducă. După cum piața va decide prețul pe care îl vor plăti consumatorii, tot astfel furnizorii vor decide și cantitatea distribuită. Cu alte cuvinte, România nu va avea nici un control asupra cantității produse și distribuite de producătorii privați de gaze naturale, care dacă vor găsi desfacere mai rentabilă în Vestul Europei, atunci vor prefera să exporte gazul, decât să-l dea în consumul intern. Așadar, tema independenței energetice este falsă, privită din perspectiva statului român.

Dacă vom reuși să ne răspundem la întrebările ridicate în acest articol, înseamnă că cineva mai este încă preocupat de soarta acestei țări. Dacă nu, România nu există și înseamnă că alții dictează ce să facem și cum să facem.

Sursa: Inițiative pentru România

Anunțuri

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: