Tag Archives: Echerul și compasul

Kissinger nu se lasă…

Henry Kissinger, unul dintre ideologii noii ordini mondiale, deși ajuns la o vârstă la care ar trebui să-și cam vadă de socotelile pe care le mai are cu lumea, nu se lasă și ne spune: „Conceptul care a stat la baza erei geopolitice moderne este în criză pentru că se bazează pe principii occidentale”. Articolul original poate fi găsit pe site-ul Wall Street Journal sub titlul, cum altfel decât, „Henry Kissinger on the Assembly of a New World Order”.Mouth Watering

Credeți că ar putea fi vorba de vreo recunoaștere a greșelii pe care a susținut-o de o viață? Ei, aș! Din ceea ce spune, trebuie înțeles că scenariul a rămas același: crearea problemei, plângerea de milă și scoaterea din joben a „soluției salvatoare”. Dar și scopul a rămas același: obținerea controlului total asupra omenirii, prin impunerea unui guvern planetar!

Ia să vedem ce ne spune:

Libia se află în război civil, armatele fundamentaliste construiesc califate pe teritoriul Siriei şi al Irakului, iar tânăra democraţie a Afganistanului este pe punctul de a se prăbuşi. La toate acestea se adaugă rea­prin­derea tensiunilor cu Rusia şi o relaţie cu China împărţită între promisiuni de cooperare şi incriminarea publică. Con­ceptul de ordine mondială care a stat la baza erei moderne se află într-un moment critic.

Păi, stimabile, cam cine a dus războiul în țările arabe? Cine a destabilizat întreaga regiune în căutare de petrol?

În căutarea reţetei pentru ordine mondială au fost prescrise timp de multă vreme aproape exclusiv concepte ale societăţilor occidentale. După cel de Al Doilea Război Mondial, SUA dispuneau de o economie şi o siguranţă naţională puternice, având profilul ideal pentru a deveni lider internaţional şi pentru a adăuga o nouă dimensiune. SUA, o naţiune formată explicit pe ideea guvernării libere şi reprezentative, şi-au pus evoluţia pe seama libertăţii şi a democraţiei, care ar avea abilitatea de a săvârşi pacea legitimă şi de durată. În viziunea europeană tradiţională asupra ordinii, oamenii sunt prin natura lor competitivi, la fel ca şi statele. Pentru a ţine în frâu efectele provocate de ciocnirile de ambiţii interumane şi interstatale, Europa s-a bizuit pe un echilibru al puterii şi pe oameni de stat raţionali. Viziunea generală americană îi consideră pe oameni chibzuiţi, receptivi la compromisuri şi cu simţul realităţii. Răspândirea democraţiei a reprezentat astfel ţinta primordială pentru ordinea internaţională. Pieţele libere ar pune în valoare indivizii, ar îmbogăţi socie­tăţile şi ar înlocui rivalităţile in­terna­ţionale obişnuite cu interdependenţa economică.

Prin „răspândirea democrației” vom înțelege desigur impunerea cu forța a modelului „democratic” american. Și probabil că aici a fost marea greșeală a acestor teoreticieni ai noii ordini mondiale. N-au avut răbdare să facă lucrurile pas cu pas, firesc, modelul lor de societate să devină un exemplu demn de urmat în lume. Vor să-l impună cu forța în zone ale lumii în care acest model este complet străin și probabil de neînțeles (probabil și de neacceptat, cel puțin deocamdată).

Anii de după 1948 şi până în 2000 au reprezentat o perioadă în istorie în care se putea vorbi de o ordine mondială incipientă, compusă dintr un amalgam de idealism american şi concepte tradiţionale europene de statalitate şi echilibru al puterii. Regiuni vaste ale lumii nu au împărtăşit însă niciodată concepţiile de ordine occidentale, ci doar le-au luat ca atare. Aceste regiuni se fac acum auzite, de exemplu prin criza din Ucraina şi Marea Chinei de Sud.

Așadar, iată că ar putea să pară o primă recunoaștere a eșecului metodelor folosite. Din păcate, nu este așa… Iată părerea domnului în cauză despre proiectul european:

În primul rând, însăşi natura statului conferă unitatea de bază care poziţionează statul în mediul internaţional şi a fost supusă la numeroase presiuni. Europa şi-a propus să treacă de graniţele statelor şi să implementeze o politică externă ghidată în mare parte de principiile unei „puteri discrete“. Dar este puţin probabil ca stabilirea legitimităţii fără a ţine cont de un concept strategic să poată susţine ordinea la nivel global. Europa nu are încă statutul de stat, fiind predispusă la o concentrare a autorităţii interne şi un dezechilibru de putere. În acelaşi timp, zone ale Orientului Mijlociu au fost dizolvate în componente etnice şi secte aflate în conflict unele cu celelalte. Militanţii religioşi şi forţele care îi susţin încalcă graniţele şi suveranitatea, declanşând o situaţie în care statele eşuează în controlarea propriului teritoriu.

Și „bătrânelul” continuă să arate că:

Ciocnirea dintre economia interna­ţională şi instituţiile politice care în aparenţă o guvernează contribuie la ştergerea ideii de ţintă comună necesară pentru stabilitatea mondială. Sistemul economic s-a globalizat, în timp ce structura politică a lumii încă se raportează separat la statul naţiune. Globalizarea economică în esenţa sa ignoră frontierele naţionale. Politica externă le întăreşte, chiar şi când urmăreşte să tempereze obiectivele naţionale contradictorii sau idealurile de stabilitate mondială.

Cu alte cuvinte, ne spune că există o contradicție între sistemul economic – care s-a globalizat, răspunzând astfel așteptărilor noii ordini internaționale – și sistemul politic, care, iată domnule că a rămas de căruță! Nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor! Chiar politicul nu răspunde la comenzi?

Ordinea internaţională se confruntă cu un paradox: prosperitatea sa depinde de succesul globalizării, dar procesul care duce la globalizare stârneşte reacţii politice care de multe ori acţionează împotriva aspiraţiilor sale.

De aceea, iată soluția domnului Kissinger:

O a treia hibă în stabilitatea mondială curentă, în măsura în care există, este absenţa unui mecanism eficient care să permită marilor puteri să se consulte şi să coopereze în vederea celor mai importante chestiuni. Ideea poate părea o critică stranie, având în vedere multitudinea de forumuri multilaterale care există. Totuşi natura şi frecvenţa acestor întâlniri acţionează împotriva elaborării unei strategii de cursă lungă. Procesul permite în cel mai bun caz puţin mai mult decât o discuţie tactică despre chestiunile arzătoare în momentul acela şi în cel mai rău caz o nouă metodă de a lua parte la un eveniment mediatizat. O structură contemporană de reguli şi norme internaţionale, dacă se doveşte a fi relevantă, nu poate fi consolidată prin declaraţii independente puse laolaltă, ci trebuie alimentată cu o convingere comună.

Iar în cazul în care nu se respectă indicațiile, iată și pisica:

Penalizarea pentru nereuşită se va materializa nu atât de mult într-un conflict major între state (deşi această posibilitate rămâne valabilă pentru anumite regiuni) cât într-o evoluţie în direcţia sferelor de influenţă, reprezentate de structuri interne şi forme de guvernare specifice. La marginile sale, fiecare sferă ar fi tentată să îşi testeze forţele asupra altor entităţi catalogate ilegitime. O luptă între regiuni ar putea fi şi mai istovitoare decât a fost cea între naţiuni.

Și – nu-i așa – până o s-ajungem la statul global (visul de aur al omenirii, nu?), să ne concentrăm pe o etapă intermediară, aceea a regiunilor:

Problema din prezent a ordinii mondiale va necesita o strategie coerentă pentru a contura conceptul de ordine în interiorul diverselor regiuni şi pentru a raporta aceste ordini regionale între ele. Aceste obiective nu sunt neaparat suficiente pentru redresarea disciplinei. Triumfului unei schimbări radicale poate aduce disciplină într-o regiune şi poate stârni turbulenţe în alte regiuni. O regiune dominată militar de către un stat poate da impresia de stabilitate, dar ar putea produce o criză pentru restul lumii.

Ei, aici are dreptate: „o regiune dominată militar de către un stat poate da impresia de stabilitate, dar ar putea produce o criză pentru restul lumii”! A se vedea zona Golfului dominată militar nu de unul ci de două state (Israel și SUA).

Interesant este unul dintre ultimele paragrafe:

Pentru a juca un rol respectabil în evoluţia ordinii mondiale a secolului XXI, SUA trebuie să fie pregătită să-şi răspundă la numeroase întrebări: Ce căutăm să prevenim, indiferent de metode şi dacă e nevoie, singuri? Ce căutăm să realizăm, chiar fără sprijinul vreunui efort multilateral? Ce căutăm să obţinem sau să prevenim doar dacă avem sprijinul unei alianţe? La ce nu ar trebui să ne angajăm, chiar dacă am fi presaţi de un grup multilateral sau o alianţă? Ce fel de valori vrem sa promovăm? Şi cât de mult depinde aplicarea acestor valori de circumstanţe?

Aceste fraze arată că, de fapt, la final de carieră, domnul Kissinger nu exclude un eșec total al politicii de globalizare pe care a promovat-o o viață întreagă, luând în considerare și această alternativă a acțiunii solitare a SUA pe plan global.

Adevărata recunoaștere a greșelilor făcute în alegerea metodelor folosite până acum, se găsește însă în ultimul paragraf:

Pentru SUA, găsirea răspunsurilor necesită concentrarea pe două aspect aparent contradictorii. Promovarea principiilor universale trebuie adaptată la realitatea istorică și culturala a altor regiuni şi la percepţia lor asupra siguranţei. Deşi lecţiile date de provocările ultimelor decenii sunt examinate, afirmarea excepţionalului model American trebuie susţinută. Istoria nu iartă ţările care stau departe de percepția lor asupra identității în favoarea unui stat mai uşor de suportat. Dar nu asigură nici succesul celor mai elaborate convingeri, dacă sunt lipsite de o strategie geopolitică comprehensivă.

Dar atenție: e vorba doar de greșeli referitoare la metodele folosite și nu la țelul final, care – desigur – trebuie să rămână același: New World Order!

Anunțuri

Mâna ascunsă a francmasoneriei

„Edouard Rothschild al V-lea, care trăia în Paris, şi cei 300 de conspiraţioniști care compun guvernul mondial din umbră (Mâna Ascunsă) au câștigat 100 de miliarde de dolari în timpul Primului Război Mondial. Desigur, nu mai punem la socoteală „râvna lor de a ucide”, dorind pentru aceasta să pună imediat în scenă un al Doilea Război Mondial. (La data când a fost scrisă această carte, nu se prefigura încă o nouă conflagraţie modială, autorul dovedindu-se iarăși un bun cunoscător al planurilor sataniștilor conspiraţioni și, așa-zișii „iluminaţi” – n.t.) Controlând presa mondială, ei pot să însceneze cu uşurinţă orice război.”


Illuminati 2014

Activați subtitrarea (și traducerea, dacă e cazul)! 😉


%d blogeri au apreciat asta: