Tag Archives: Fericiți cei săraci cu duhul…

Gaze de şist. Adevărul despre dezbaterea de la Băceşti…

Gaze de şist. Adevărul despre dezbaterea de la Băceşti, care nu a fost la Băceşti ci la Vaslui, şi care de fapt nici nu a fost o dezbatere ci o demonstraţie de putere de fracturare pusă la cale de autorităţile centrale şi locale

de Alexandru Ciolan

Foto de Ionuţ Balaban

Luni 20 ianuarie, Vaslui. Pornim din Bucureşti cu noaptea-n cap, ca să ajungem la Vaslui la ora 11, să prezentăm cartea „Ulei de şarpe“ a lui Richard Heinberg şi să împărţim gratuit participanţilor câteva exemplare plătite de o româncă din Canada, căreia îi pasă de ţara noastră mult mai mult decât le pasă majorităţii locuitorilor ei. Reuniunea avea loc în cadrul „Campaniei de informare şi dezbatere publică“ organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, la Centrul de Informare – Poligon Delea, pe strada Delea, fără nici o indicaţie de număr. Ne învârtim prin oraş întrebând pe unde vine asta, ajungem la limită. La vreo 200 de metri de obiectiv, câteva echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei ne opresc şi ne indică strepezit să parcăm maşina acolo, pentru că nu avem voie să ne apropiem mai mult. Ieşim în ploaia mocănească, scoatem cărţile din portbagaj şi pornim spre sala de şedinţe. Ne opreşte, vigilent, un băietan în uniformă, ca să ne întrebe ce avem în pachet. Cărţi, răspund. Aha! zice. De unde sunteţi? (Nefolosind pronumele-subiect, nu ştiu dacă a vrut să întrebe „De unde sunteţi dvs“ sau „De unde sunteţi voi“). De la Bucureşti, zic, Editura Logos. Intelectual fin, ne recunoaşte pe dată (probabil că a citit toate cărţile noastre şi l-au marcat profund), se luminează la faţă şi ne lasă să trecem. În faţa sălii, la nici zece metri sunt parcate, evident, câteva maşini cu numere de Vaslui şi de Bucureşti, ale aleşilor (adică ale oamenilor aleşi, nu ale prostimii care trebuie să meargă sute de metri prin ploaie, cărând în braţe cărţi adresate şi lor, aleşilor, dacă, aşa cum este scris în dedicaţia volumului, „se străduiesc să creeze un sistem energetic în cadrul căruia oamenii, locurile şi viitorul nu sunt vorbe goale“. Vorbe… vorbe de umblat ca proştii prin ploaie, pentru ca decidenţii noştri să fie în siguranţă).
Intrăm în sală – căldură lipicioasă de la atâtea respiraţii, 3 rânduri de mese, 6 rânduri de scaune, aproape toate ocupate. Mânat de o presiune interioară întreb unde e toaleta. O slăbănoagă cu ochelari (nu spui numele, persoană, aveam să aflu, importantă…!) pe care o întreb pe unde pot merge la… ridică a neştiinţă din umeri, întreabă la rându-i pe cineva şi îmi arată cu degetul spre o uşă. Mă întorc într-acolo şi simt o boare inconfundabilă. A, da, zic, mulţumesc, de-aici mă ghidez după miros. Doamna se smulge de unde stătea şi o aud cum mă pârăşte pe la spate: „Cică miroase de la toaletă…“. Nici măcar când am ieşit de acolo nu merita să-i zic ce aveam de zis despre standardele noastre diferite de igienă şi despre fineţea, iarăşi diferită, a nasurilor noastre.
Ne-am aşezat, spre fundul sălii, lângă un grup de voioşi şi gureşi moldoveni de-ai mei, pe care-i întreb de unde sunt. „Din Băceşti“ răspunde un tânăr rotofei. „Ah, zic eu, ce faceţi domne, aţi adus întâlnirea aici fiindcă nu aveţi cămin cultural?“ „Cum să n-avem?“ răspunde el prompt. „Avem, dar nu e funcţional.“ Asta a fost ultima replică politicoasă pe care mi-a adresat-o.
Mi-a luat ceva timp ca să mă lămuresc. Mă aşteptam ca participanţii de la Băceşti să fie oameni simpli, neliniştiţi de ştirile contradictorii despre gazele de şist. Da’ de unde! Plasaţi în două puncte strategice ale sălii, dintre care unul era lângă mine (tinerelul rotofei), animatori instruiţi dirijau corul şi ţineau sala sub control: când se vorbea de la prezidiu, îi puneau la punct pe consătenii care îndrăzneau să nu asculte. Când se lua cuvântul din sală şi se puneau întrebări sau se făceau comentarii incomode, începeau huiduielile şi protestele. Singura intervenţie din sală netaxată de mujici a fost aceea a primarului din Băceşti, Horaţiu Cărăuşu, care a întrebat dacă o parte din redevenţele plătite de firmele petroliere vor rămâne comunităţii. I-am şoptit tinerelului rotofei de lângă mine că n-o să le rămână nimic, pentru că nu există lege în acest sens. Răspunzând prompt întrebării, şeful ANRM a promis de la prezidiu că vor încerca să schimbe legea în acest sens. Rotofeiul s-a răsucit biruitor şi batjocoritor spre mine: „Vezi, domle…?“
Dar să ne întoarcem spre prezidiu: maestru de ceremonii, şeful ANRM, Gheorghe Duţu (pentru cei care nu-l cunosc: inginer, absolvent de TCM la Braşov, experienţă managerială la o firmă de materiale de construcţii, parlamentar PSD, uns de Ponta în luna mai 2012 în fruntea bucatelor minerale ale ţării); Claudia Răileanu, director general ANRM (Google nu ne duce, cel puţin după primele 4 pagini, spre un CV al domniei sale), Ninel Păianjen, juristul ANRM şi, last but not least, prof. univ. Corneliu Dinu, fost decan, timp de 14 ani, al Facultăţii de Gelogie din Bucureşti (nota bene: funcţia de decan, fluturată pe http://www.gazedesist.eu, nu este o atestare a nivelului profesional, ci o sarcină administrativă).
Să derulăm, însă, filmul întrunirii: întâi găvăreşte domnul director (pardon, aveam să fiu corectat chiar de către ipochimen: Preşedinte! al ANRM) şi ne anunţă că resursele de energie sunt pe sfârşite, că în 2030 e anul-limită (vorba unei prietene, care ar fi exclamat, cu o mască de sfinx: Să-nţepenesc!), şi că, prin urmare, trebuie să profităm de oportunitatea oferită de gazele de şist. Şi după ce mai zice multe şi mărunte de nici nu le mai ţin minte, că de-aia le-a şi zis în limbaj politicesc mineral, îi pasează cuvântul domnului profesor Corneliu Dinu, care ţine un curs insipid într-un limbaj (închipuiţi-vă!) mai mineral chiar decât al preşedintelui ANRM. Sala, smirna! Nu pricepea nimeni, dar nici nu sufla nimeni. Băieţii de Băceşti  îi comandau, prin semne, cafeluţe şi ceai Lipton la sticlă (băieţii de Băceşti nu mai beau apă) chelnerului, şef peste masa cu apă plată sau gazoasă şi cu un termos de cafea. Cafea moca, pe bani parţial europeni!
După care încep întrebările – ale anti-fracturiştilor. Şi huiduilile – ale băieţilor de Băceşti. „Huo! Daţi-l afară! Hoţule! La vacă, bă!“
Tartorul-moderator, preşedintele ANRM, băiat fin, se face că n-aude, n-a vede. Şi lasă pe băieţii de Băceşti să-şi exprime simţirile.
Nu are rost să dau amănunte despre întrebări şi răspunsuri. Anti-fracturiştii puteau să se pregătească mai bine. O vor putea face, sper, după ce vor citi cartea „Ulei de şarpe“. După ce vor fi dotaţi cu muniţie pentru războiul împotriva gazelor de şist nu vor mai insista pe amănunte pe care oficialii abia le aşteaptă ca să le poată demonta.
Înainte de încheiere, mă ridic şi cer cuvântul. Tartorul-moderator, plictisit şi brusc grăbit să ajungă acasă, îmi dă fără chef cuvântul. O trupeşă tovarăşă din echipa de organizare a campaniei pro-fracturare îmi dă microfonul şi-mi aruncă printre dinţi sentinţa: „5 minute!“. Spun, făcând pe prostul, că am impresia că pe participanţi îi interesează elemente concrete, cum ar fi banii (Huo! Huo!). Şi le lansez mesajul: Ştiţi care este deosebirea dintre americani şi români? Că dacă americanul are gaze de şist sub casă sunt ale lui, poate să ceară bani pentru ele. Românilor nu le vor rămâne decât ponoasele (Huo! Huo!). Trupeşa salariată a bugetului (habar n-am dacă central sau local) se repede şi-mi smulge microfonul.
Şi băieţilor de Băceşti li se spune că pot pleca, lucru pe care îl fac bucuroşi. Într-un minut nu mai rămân în sală decât prezidiul, o echipă de televiziune şi câţiva anti-fracturişti care vor să le spună câteva, de la obraz, membrilor prezidiului. Onorabilii sunt, deocamdată, ocupaţi cu datul de interviuri pentru televiziune.
De la ANRM vin două feţe simandicoase să ne ceară câte o carte (doar e moca, nu? iar ei sunt obişnuiţi să ceară, pentru că, nu-i aşa?, li se cuvine…). Le dăm, cu rugămintea să o citească şi să vorbim despre ea la Cobadin, miercuri. Să vedem dacă ştiu să citească!
Domnului profesor-decan mă duc şi-i ofer personal un exemplar, rugându-l aşijderea, să citească volumul până miercuri, când sperăm ca la Cobadin să vorbim despre el. Şi-i mai spun că manipulează. Că minte cu bună ştiinţă când spune că în urma fracturării nu pot ieşi la suprafaţă elemente radioactive. Nu pot ieşi! exclamă ştiinţificitatea sa. Îi aduc, atunci, la cunoştinţă că statul Louisiana tocmai a dat în judecată companiile petroliere Chevron şi British Petroleum pentru că au deversat lichid de fracturare radioactiv în Golful Mexic. Rămâne, la propriu, cu gura căscată. No comment. Şi-i mai spun că nu a suflat o vorbă despre aspectul antropologic al fracturării. Se holbează la mine. Îi glosez, ca să priceapă: nu avem dreptul să scoatem de sub pământ, de la mare adâncime, lucruri pe care Dumnezeu le-a pus acolo ca să rămână acolo. Brusc, devin o gânganie cu care nu merită să-şi mai piardă timpul, aşa că îmi întoarce spatele.
Domnului Preşedinte al ANMR îi duc volumul şi-i recomand să-şi facă timp să-l citească până miercuri, când ne întâlnim la Cobadin. Cartea, îi spun, este scrisă de un specialist de recunoaştere internaţională (nici un muşchi nu i se clinteşte pe faţă), care a publicat în revista „Nature“. „Am mai auzit şi noi de revista Nature“, mi-o întoarce, pe un ton de activist plictisit. Dar nici eu nu mă las: „Citiţi-o, atunci, ca să învăţaţi“. Iar el, de la înălţimea funcţiei administrative, îmi răspunde concesiv: „Haide, domle, ce, noi învăţăm din cărţi?“ Dacă şi-a căutat-o, nu i-o pot ierta: „Dar de unde învăţaţi dvs, domnule preşedinte?“ Evident, îmi întoarce spatele fără a mai catadicsi să răspundă.
Ăştia ne sunt visătorii!
La ieşire, poliţistul-jandarm care ne chestionase de unde suntem ne întreabă dacă ne-a mai rămas vreun pliant. Juniorul meu îi răspunde olimpian că noi n-am adus pliante ci cărţi. Şi-i întoarce spatele.
În timp ce ne îndreptam spre Loganul nostru de Bucureşti, echipa de băieţi de Băceşti se îmbarca disciplinat în autocarul care-i adusese să presteze.
Aşa a fost „dezbaterea” de la Băceşti, care nu a fost la Băceşti ci la Vaslui, şi care de fapt nici nu a fost o dezbatere ci o demonstraţie de putere de fracturare pusă la cale de autorităţile centrale şi locale.
Urmează Cobadin… Suntem cu ochii pe ei!

Sursa: A treia forță. România profundă

Anunțuri

Biserica – instrument politic

Televiziunile sunt pline cu reportaje despre mari mobilizări de mase de oameni care merg spre Iași. Cu noaptea-n cap, oameni de toate vârstele, sprijiniți de autoritățile locale (vezi primarul din Voluntari și chiar stimabila sa soție, parlamentarul Gabriela Firea) se adună pe lângă autobuze/autocare și cu voci tremurânde de „evlavie” declară că sunt gata pentru drum lung și pentru patru nopți de așteptare în aerul liber al Iași-ului. Mai mult, unii „evlavioși” și-au luat copii de la școală, punând ei înșiși încă o bucată de săpun la baia de „spălare a creierelor” generației următoare.

Și-aici e de fapt o problemă de libertate. Degeaba clamăm libertatea, când celei mai intime forme de libertate, cea a spiritului, i se pune zăbala de la vârste la care nu conștientizezi că se atentează la libertatea ta. Și culmea, acest lucru îl fac proprii părinți sau alte rude apropiate! De ce? Pentru că ei înșiși, la rândul lor, așa au pățit, de la generația anterioară de „gardieni”, părinții lor. Pe de altă parte, aceste generații după generații de „gardieni” chiar cred că fac ceea ce trebuie, ceea ce e bine pentru odraslele lor. Ei asta-i chiar orwellian!

De fapt, sistemul este o simbioză perfectă! De fapt e un troc! Ia ca să-mi dai! Pe de o parte statul (prin intermediul politicienilor – fie ei la putere sau în opoziție), prin „donațiile” generoase către biserică, se asigură de „simpatia” reprezentanților bisericii care își îndeamnă drept-credincioșii la ascultare și supunere, iar pe de altă parte, biserica își vele liniștită de negoțul cu cele sfinte! Nu-i așa că e bine? Bine pentru cine? Păi pentru toată lumea! Și pentru politicieni, și pentru biserică și (aparent) și pentru credincioșii cetățeni care sunt astfel sclavii perfecți ai sistemului astfel pus la punct, sclavii perfecți care se cred liberi! Excepțional! Bravos națiune! Halal popor!

Și toate astea, în condițiile în care apar oameni care ne spun că, de fapt, Iisus n-a existat niciodată. Astfel, teologul american Joseph Atwill spune că:

„Oamenii deschişi la minte trebuie să cunoască adevărul despre trecut pentru a înţelege cum şi de ce guvernele creează istorii false şi zei falşi. Fac asta adeseori, pentru a crea o ordine socială care se împotrivește intereselor oamenilor obişnuiţi.”

Sectele din Palestina din secolul I e.n., care îl aşteptau pe războinicul Mesia, organizau frecvent insurecţii. Când romanii şi-au epuizat metodele de a reprima răscoalele, au apelat la tactici de natură psihologică. Au ajuns la concluzia că ceea mai bună metodă era crearea unui sistem de valori diferit, aşa a luat naştere povestea unui Mesia pacifist. În loc să îndemne la războiMesia a încurajat politica întoarcerii celuilalt obraz şi i-a îndemnat pe evrei să dea Cezarului ce este al Cezarului şi să îşi plătească dările către Imperiul Roman.”

Articolul referitor la ipoteza teologului american poate fi citi aici.


Medicamente ucigașe

Primul pe listă este „medicamentul săracului” sau celebrul Algocalmin.

Piaţa algocalminului din România este estimată la peste 11 milioane de dolari anual. Preţul mic l-a transformat în calmantul nr. 1 pentru români.

Un adevărat „medicament al săracului”, spun medicii. Licenţa pentru denumirea de „algocalmin” este deţinută de fosta fabrică de medicamente SICOMED. În anul 2005, cehii de la Zentiva au preluat licenţa şi astfel, doar datorită algocalminului le-au crescut vânzările cu peste 1.000 de procente.

Potrivit surselor medicale, dintre toate medicamentele fabricate de compania de medicamente Zentiva, calmantul pe bază de metamizol aduce, de departe, cele mai substanţiale profituri. Din această piaţă, au reuşit să prindă felii importante şi alte companii farmaceutice care produc algocalmin, dar sub o altă denumire.Algocalminul se mai numeşte şi algozone, şi este produs de Ozone România .

Agenţia Europeană de Evaluare a Produselor Medicale, de recomandările căreia suntem obligaţi să ţinem cont, nu a restricţionat folosirea algocalminului.

Cu toate acestea, majoritatea ţărilor europene l-au interzis de mai mulţi ani. Studiile au demostrat ca metamizolul din algocalmin poate provoca o boală fatală, numită agranulocitoza, o boală mortală care debutează ca o infecţie supraacută. Boala distruge celulele din măduva osoasă, altfel spus, tratarea durerilor de cap cu algocalmin duce la distrugerea sângelui.

Mai periculoase decât algocalminul, susţin medicii, sunt calmantele de durere care folosesc în componenţă, alături de metamizol, o a doua substanţa activă. De departe, Piafenul (metamizol şi antispastic) este cel mai riscant de administrat. Altul este Benalgin, un calmant pe bază de metamizol şi cofeină. Ambele se vând la liber în farmaciile romaneşti, fără niciun fel de restricţii. Primii care au interzis metamizolul au fost americanii, încă din 1977.

Din aceeaşi perioadă datează şi decizia statului sudez de interzicere a calmantului. Azi, substanţa din care se face „calmantul săracului” din România este interzisă în Danemarca, Belgia – unde trecută la rubrica otrăvuri – Germania, Spania – din 1989, Olanda – începând cu 1990, Grecia sau Irlanda. Am luat doar exemple din Europa şi Statele Unite!

Pe lista analgezicelor considerate nocive de occidentali, dar care se folosesc frecvent în România, se mai regăsesc Dipyrone, Novalgin, etc., medicamente care au la baza substanţa denumită noramidopirina metansulfonat şi fenilbutazona, Butazolidine, Rheopirin R, Reumopiryrine etc., care au la baza fenilbutazona. În plus, pe piaţa românească se găsesc şi combinaţii ce conţin Scobutil Compus sau aminofenazona – Aminofenazona L, Lizadon. Piroxicamul şi Aulinul sunt şi ele pe lista neagră a Agenţiei Europene a Medicamentului.

Aulinul este un alt medicament care poate ucide şi totuşi este vândut la liber în farmaciile romaneşti. Mai grav, Aulinul este vândut şi în formele sale pentru copii (pediatrice) cu toate că riscul este şi mai mare.

Aulinul este interzis în ţări precum Spania, Marea Britanie, Finlanda, Turcia, SUA, Australia sau Japonia, deoarece s-a constat că provoca frecvent insuficientă hepatică mortală! Aulinul este recomandat pentru tratamentul durerii şi inflamaţiei asociate osteoartritelor, entorselor şi luxaţiilor, durerilor menstruale. Aulin se număra printre cele mai căutate şi utilizate medicamente în România, datorită efectelor sale calmante imediate.

Puţini însă ştiu că substanţa activă conţinuta de Aulin, denumită nimesulid, poate fi mortală. Acum poate înţelegeţi mai bine de ce am corelat de la bun început Codex Alimentarius de industria farmaceutică de pe planetă! Poate aşa vedeţi mai clar de ce miliardarii Americii şi ai Europei (nu toţi) de ce aceste „forţe ale banului şi răului” vor înlocuirea usturoiului, a mentei şi a ceaiului de tei cu produsele minunate şi clar vindecătoare ale concernelor farmaceutice! Agenţia Europeană de Evaluare a Produselor Medicale a interzis administrarea Aulinului copiilor sub 12 ani.

De asemenea, Comisia Europeană a Medicamentului a reluat, spre analiză, nimesulidul, în vederea retragerii sale de pe teritoriul întregii Uniuni Europene. Aulinul a fost restricţionat chiar şi în ţara producătoare, Irlanda. Consiliul Irlandez pentru Siguranţa Medicamentelor a atras atenţia asupra pericolului pe care îl prezintă. În România este la mare preţ pentru că sănătatea sau chiar viaţa copiilor noştri nu e la preţ european. Dacă tot vrem depopularea planetei, moartea pentru sute de milioane de oameni de ce să nu punem accent pe români?

Din cauza efectelor secundare grave, o serie de medicamente au fost retrase de pe piaţă în unele ţări. Cu toate acestea ele continuă să fie comercializate în România!!! Suntem un vast laborator cu 20 de milioane de cobai, un loc în care se fac bani, mulţi bani, pe sănătatea şi chiar viaţa „prostimii” Europei! „Prostimea”, adică ce a ajuns poporul roman în ultimii 21 de ani, este doar o bună piaţă de desfacere pentru multe medicamente criminale interzise în alte state.

Vreţi exemple? Vreţi să ne salvăm măcar copiii dacă pentru mulţi dintre noi este prea târziu? Sprayul pentru astm Isoproterenol, comercializat sub numele de Isuprel, a ucis în anii ’60 în jur de 3500 de pacienţi. Cu toate acestea el se comercializează în continuare în ţara noastră şi este prescris în diverse afecţiuni ale inimii. Ce medici, ce interese, ce bani sunt în joc? Medicamentul Stilbestrol a fost dovedit ca producând tumori uterine şi mamare la femei şi a fost scos de pe piaţă în unele ţări europene. În România este produs şi comercializat de patru companii farmaceutice. Oare medicii care prescriu astfel de „leacuri vindecătoare” sunt proşti, sunt răi sau sunt doar plătiţi bine?

În 1970 au fost scoase de pe piaţă tranchilizantele Pronap şi Plaxin pentru că produceau moartea nou -născuţilor.

Thyreotom forte, un medicament pentru suplimentarea aportului de hormoni tiroidieni la pacienţi cu hipotiroidie a fost scos de pe piaţă în Germania în 2005. Pentru că la români merge perfect ceea ce este interzis la nemţi, medicamentul este în continuare prescris de medicii noştri şi se găseşte în farmacii.

În 1984, ziarul Daily-Mail a scris clar că medicamentul împotriva acneei, Roacutan, medicament care se prescrie şi în prezent, a condus la malformaţii foarte grave ale nou-născuţilor. Peste 50% dintre mamele care, în timpul sarcinii, au luat Roacutan, au născut copii malformaţi! Roacutan este prescris în continuare de doctorii români.

Zelmac, medicament împotriva afecţiunilor digestive, care se vinde în România la ora actuală, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piaţa în Germania, în aprilie 2007, deşi nici măcar nu fusese aprobat încă, fiind folosit ilegal de către doctori în scopul testării lui pentru industria farmaceutică.

Ketotifen,un medicament pentru tratamentul de lungă durată în astmul bronşic alergic sau cu componenta alergică, bronşita alergică şi tulburări astmatice a fost scos în 2006 de pe piaţa din Germania , din cauza efectelor secundare grave la nivelul globului ocular şi al rinichilor. În România se găseşte în farmacii.

Terfenadin, antialergic, a fost scos de pe piaţă în mai multe ţări europene. În România se găseşte sub denumirea de Histadin, un sirop folosit în tratamentul simptomelor multor afecţiuni alergice şi în prevenirea şi tratamentul reacţiilor alergice la transfuzia de sânge.

Methotrexat, de asemenea împotriva leucemiei, a produs tumori şi a dus la anemie gravă şi ruperea intestinelor. În România este comercializat şi prescris în reducerea dureriilor şi a tumefacţiilor articulare.

Mitothan, un alt medicament împotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi se găseşte sub numele de Lysodren şi este utilizat pentru tratamentul cancerului stratului exterior al glandei suprarenale.

Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Acesta este comercializat în România. Sunt foarte puţini din păcate cei care au curajul, inconştienta sau posibilitatea să spună lucrurilor pe nume. „Afacerea” medicamentelor care „ucid lent” este una de succes: sute şi sute de miliarde de dolari sau euro în fiecare an!!!

Cu ceva timp în urmă, Dr. Scott Reuben, angajat al companiei farmaceutice Pfizer – cea care produce de exemplu „minunăţia” Viagra a declanşat cel mai mare scandal de falsificare din istoria medicinei, recunoscând că, timp de 13 ani avea sarcina de a falsifica rezultatele studiilor şi cercetărilor, pentru ca produsele farmaceutice ale companiei să aibă un succes mai mare pe piaţă. În calitate de colaborator al biroului de presă de la compania Pfizer, el a publicat cu duzina în reviste medicale de specialitate articole fără niciun dram de adevăr.

Dr. Anisia Marangoci, „Lohanul” nr. 26

Sursa: Financiarul


%d blogeri au apreciat asta: