Un jandarm care bate ţăranii de la Pungeşti câştigă peste 7.000 de lei pe lună

Cum, a afla cine a dat ordinul pentru represiunea de la Pungeşti nu este posibil pe cale oficială, am cerut ajutorul Google și uite peste ce am dat:

Coordonatorul actiunilor de la Pungesti

Coordonatorul acțiunilor de la Pungești

Adjunctul şefului Jandarmeriei, Colonelul VASILICĂ Ovidiu

Adjunctul şefului Jandarmeriei, Colonelul VASILICĂ Ovidiu

În fotografia din stânga, apare coordonatorul acţiunilor jandarmilor de la Pungeşti, cel puţin pe 7 decembrie 2013, conform informaţiilor de la faţa locului. Fotografia din dreapta este de pe site-ul Jandarmeriei Române.

Eu unul consider că în cele două fotografii este una şi aceeaşi persoană. Dar, chiar dacă VASILICĂ Ovidiu, al doilea în ierarhia Jandarmeriei Române, nu a condus nemijlocit acţiunea forţelor de la Pungeşti, el răspunde de acţiunile subordonaţilor săi.

Pentru că primul ministru miner şi petrolist al ţării tot s-a plâns că prăpădiţii ăia din Pungeşti seacă bugetul ţării, am fost un pic curios să văd şi cât ne costă să le închidem gura: peste 7.000 de lei pe lună numai pentru şeful de dispozitiv, colonelul de mai sus – mai precis 86.709,68 lei câştigaţi în anul 2012, conform declaraţiei sale de avere.

Nu îl comparaţi, vă rog, cu salariul medicilor care i-au tratat pe cei bătuţi de subordonaţii săi, vă rog frumos! Dar hai să ne uităm un pic pe nişte atribuţii ale sale, poate înţelegem de ce îi plătim, cu toţii, acest salariu:

Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, art. 9, stabileşte jurământul pe care trebuie să-l respecte domnul colonel şi toţi subordonaţii săi:

„Eu, …………., jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, art. 8:

Cadrele militare au următoarele îndatoriri principale:
(…)
b) să respecte juramântul militar și prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate.
Cadrelor militare nu li se poate ordona și le este interzis să execute acte contrare legii

Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, art. 2:

Jandarmeria Română îşi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.

H.G. nr. 991 din 25 august 2005 privind Codului de etica si deontologie al politistului, art.  23, pct. 1) (se aplică şi personalului Jandarmeriei Române, conform articolului 25):

Polițistul răspunde personal pentru acțiunile, inacțiunile și omisiunile sale, în condițiile legii. El are datoria să se abțină de la executarea ordinelor și misiunilor vădit ilegale, având obligația de a-și informa de îndată șefii despre aceasta, pe cale ierarhica, atât verbal, cât și prin raport scris.

Mie unul mi se pare că suntem furaţi pe faţă. Îi dăm peste 7.000 de lei pe lună acestui colonel să apere Constituţia şi legile României, iar el îşi transformă subordonaţii în armata de ocupaţie a Chevron! Dacă tot e aşa, hai măcar să eliminăm făţărnicia – suspendăm CONSTITUŢIA ROMÂNIEI şi punem în aplicare Regulamentul de Ordine Interioară al Chevron!

Sursa: Țara lui Papuc


Comentează