Un tribut sistat. Următorul?

După 11 ani de la semnarea contractului, statul român are 52 de kilometri de autostradă în funcțiune și 1,4 miliarde de euro deja plătite. Urmând să mai plătească ceva-ceva. Că nu e de-ajuns! Și-așa ne spune domnul Dan Șova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine:

„Luni se încheie cu totul. Suma este stabilită.”

Păi, statul român n-a plătit destul? Vi se pare normal să gestionați prăpădul domnilor guvernanți? Nu-i luați la întrebări pe cei ce-au semnat astfel de contracte? Chiar e țara asta la mezat?

Și contractul cu Bechtel încă nu e reziliat. Ar mai fi ceva detalii de stabilit și bani de dat…

Proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Brașov – Borș, a început în anul 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autoritățile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă.

Este revoltătoare situația! Vorbim despre un deceniu…

De fapt, de ce ne mai mirăm? Nu spunea domnul Băsescu – pe vremea când era ministru al transporturilor – că „România nu are nevoie de autostrăzi”? Și omul s-a ținut de cuvânt: România nu are autostrăzi…

Totuși, care este următorul tribut? Pentru că nu e de crezut că Înaltele Porți au renunțat la a primi tribut…

Completare: doar ce-am publicat acest articol și iată că domnul Șova revine: „Contractul statului român cu compania americană Bechtel pentru construcția autostrăzii Transilvania, Brașov – Borș, ar urma să fie reziliat în următoarele zile, și nu luni

Fără comentarii…


Comentează